Guvernul cere Nuclearelectrica să reevalueze fezabilitatea proiectului SMR de la Doicești - România rămâne în stand-by, în timp ce doar Rusia și China au SMR-uri comerciale în funcțiune

Proiectul SMR de la Doicești rămâne în așteptare , deși Rusia și China sunt, deocamdată, singurele țări care operează comercial reactoare nucleare modulare mici (SMR), potrivit unei analize Economedia . Pentru România, miza este una economică și operațională: un proiect de „miliarde de euro” are finanțări identificate, dar a intrat în stand-by după ce Guvernul a cerut Nuclearelectrica să reevalueze fezabilitatea. Cine are SMR-uri în funcțiune și ce înseamnă asta în practică Conform datelor World Nuclear Association citate în analiză, doar două proiecte sunt în exploatare comercială: Rusia – Akademik Lomonosov , o centrală nucleară plutitoare, funcțională comercial din mai 2020 în regiunea Ciukotka, care furnizează electricitate și căldură pentru comunități izolate din zona arctică. China – HTR-PM (Shidao Bay) , conectată la rețea în 2021 și intrată în exploatare comercială completă; folosește un reactor modular de generația IV, răcit cu gaz, cu o capacitate de aproximativ 200 MW . În paralel, există proiecte avansate în licențiere, dezvoltare sau construcție în SUA, Canada, Argentina și încă unul în China, iar planuri concrete sunt menționate și pentru Anglia și Cehia (grupul Rolls-Royce). Doicești: proiect „pe hârtie”, dar cu reevaluare de fezabilitate România are propriul plan, SMR Doicești , realizat în parteneriat cu compania americană NuScale . Deși proiectul are identificate unele surse de finanțare pentru o investiție de miliarde de euro, acesta este „încă în stand-by”, în condițiile în care Guvernul a cerut Nuclearelectrica să reevalueze fezabilitatea. Analiza indică faptul că, în lumea occidentală, SMR-urile comerciale sunt încă în faze de avizare și pregătire a șantierelor, cu termene de punere în funcțiune spre finalul acestui deceniu sau începutul anilor 2030. În SUA și Canada sunt menționate proiecte susținute de companii precum GE Hitachi sau NuScale , însă ar mai fi „cel puțin patru ani (2030)” până la intrarea în funcțiune a unuia dintre ele. De ce contează: costul inițial și riscurile de licențiere pot decide viabilitatea Dincolo de promisiunea tehnologică, analiza punctează că CAPEX-ul (costul inițial de capital) rămâne „extrem de ridicat” pentru primele modele industriale, inclusiv pentru NuScale Doicești, la care se adaugă dependența de combustibil avansat și riscurile de licențiere. Viabilitatea economică ar depinde direct de scalarea producției în serie , astfel încât costul pe MWh să ajungă competitiv. În același timp, SMR-urile sunt prezentate ca o sursă de energie „în bandă” (producție constantă), cu flexibilitate de amplasare pe suprafețe mici, inclusiv pentru înlocuirea centralelor pe cărbune și pentru alimentarea centrelor de date pentru inteligență artificială din proximitate. Comparativ cu eolianul și solarul, necesită investiții mai mari și termene mai lungi de implementare, dar pot susține stabilitatea rețelei fără dependență de vreme. [...]