Agricultură20 mar. 2026
Primii cartofi românești din solar au apărut în piețe - prețurile pornesc de la 12 lei/kg și ajung la 25 lei/kg în unele zone
Primii cartofi noi românești din solarii au ajuns deja la vânzare , iar la tarabe prețul urcă la circa 25 de lei/kg. În timp ce o parte dintre cultivatori au reușit să recolteze în a doua jumătate a lunii martie, alții își programează ieșirea pe piață în perioada Paștelui, inclusiv prin livrări către supermarketuri. În Dăbuleni (județul Dolj), cartofii noi produși în solarii sunt deja disponibili, iar prețul menționat este de aproximativ 25 de lei/kg la tarabe. Producția timpurie vine însă cu costuri și riscuri mai mari, mai ales într-un sezon cu temperaturi scăzute, care a întârziat dezvoltarea culturilor și a redus randamentele, conform relatărilor din teren. În Teleorman, fermierul Alexandru Țică (Peretu) spune că nu a început încă recoltarea din solar, deoarece tuberculii sunt încă mici, iar primele livrări ar urma să fie făcute de Paști către lanțuri de retail. El arată că în anii trecuți a vândut către supermarketuri la 12-13 lei/kg și că, pentru 2026, nu a stabilit încă un preț, invocând nemulțumirea față de nivelurile din sezoanele precedente. Fermierul lucrează cu Mega Image și afirmă că a primit o ofertă pentru testarea unei colaborări și cu un alt supermarket, cu posibilitatea semnării ulterioare a unui contract. „Încă n-am început să recoltăm cartofii din solar, sunt destul de mici și vom ieși în perioada sărbătărilor pascale. Noi nu am vândut cu mai mult de 12-13 lei în anii trecuți, către supermarketuri. Anul acesta nu ne-am gândit la un preț pentru că am fost un dezamăgiți de prețurile din anii trecuți, în mod special de anul trecut”, a spus cultivatorul pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. „A fost frig rău. I-am pus din decembrie și să-i scoatem acum. Am avut șapte pânze pe ei, tunuri, plus a mai fost câte o sobă. Anul acesta e producția mult mai scăzută față de anul trecut, cred că cu 30%... Este o decalare de două săptămâni”, a spus cultivatoarea Marinela Roambă pentru gandul.ro . [...]