BNR își consolidează capacitatea de rezoluție bancară ca etapă pentru aderarea României la Uniunea Bancară - condiție implicită pentru drumul către zona euro

Consolidarea cadrului de rezoluție bancară devine o condiție practică pentru pașii României către Uniunea Bancară și, implicit, către adoptarea euro, argumentează un text de opinie publicat de Libertatea . Miza nu este una teoretică: un mecanism credibil de gestionare a falimentelor bancare reduce riscul ca șocurile din sectorul financiar să se transforme în costuri bugetare și instabilitate economică. Autorul plasează discuția în logica post-criză 2008–2009, când arhitectura prudențială europeană s-a extins dincolo de supravegherea „instituție cu instituție”. În această nouă paradigmă, rezoluția bancară (proceduri și instrumente pentru administrarea ordonată a unei bănci aflate în dificultate) apare alături de politica macroprudențială, tocmai pentru a limita riscul sistemic și contagiunea. De ce contează: protecția contribuabilului și disciplina de piață Un punct central este că rezoluția bancară urmărește gestionarea dificultăților unor instituții de importanță sistemică fără transferarea costurilor către contribuabili. În acest cadru, principiul este ca acționarii și creditorii să suporte cu prioritate pierderile, ceea ce, în interpretarea autorului, reduce „hazardul moral” (tendința de a-ți asuma riscuri mai mari dacă te aștepți la sprijin public automat). În același timp, rezoluția nu este prezentată doar ca „plan de criză”, ci ca parte structurală a stabilității financiare, cu rol în menținerea încrederii în sistem și în funcționarea economiei reale (creditare, transmisia politicii monetare, plăți). Cum se leagă de Uniunea Bancară și zona euro Textul susține că, în arhitectura europeană actuală, adoptarea monedei unice presupune și aderarea la Uniunea Bancară, ceea ce face ca gradul de pregătire al autorităților și al băncilor pentru acest cadru să devină un criteriu „implicit și de substanță” al convergenței către euro. În plan intern, autorul descrie colaborarea din cadrul BNR între funcțiile de: supraveghere microprudențială, politică macroprudențială, autoritate de rezoluție, în baza cadrului legislativ transpus din BRRD (Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară) și a protocoalelor operaționale de cooperare și schimb de informații. Totodată, este menționată necesitatea separării operaționale a funcțiilor, pentru a evita conflicte de obiective. Context: România și evitarea salvărilor cu bani publici Autorul reamintește că, după criza financiară globală din 2008–2009, România s-a numărat printre puținele state din UE care nu au recurs la bani publici pentru salvarea instituțiilor de credit, performanță pe care o plasează într-un grup restrâns de țări. În această logică, „activitățile din zona rezoluției bancare” sunt prezentate ca având importanță strategică pentru pregătirea aderării la Uniunea Bancară și convergența spre zona euro, depășind gestionarea riscurilor pe termen scurt. Ce urmează, în termenii textului Direcția indicată este consolidarea continuă a capacității de rezoluție, inclusiv prin elaborarea și actualizarea planurilor de rezoluție pentru instituțiile de credit din România și evaluarea posibilității de soluționare ordonată. Textul furnizează însă mai degrabă argumentul de politică publică și de arhitectură instituțională, fără un calendar sau ținte operaționale detaliate în fragmentul disponibil. [...]