Apărare03 mar. 2026
Regatul Unit trimite distrugătorul HMS Dragon în Cipru - reacție la atacul cu dronă asupra bazei Akrotiri
Regatul Unit trimite distrugătorul HMS Dragon în Cipru pentru apărarea anti-drone , după ce o dronă iraniană a avariat pista bazei aeriene britanice Akrotiri, informează AGERPRES , citând Reuters. Anunțul a fost făcut marți de premierul britanic Keir Starmer . Potrivit acestuia, pe lângă distrugătorul cu capabilități antiaeriene, Londra va trimite în regiune și elicoptere echipate cu sisteme de combatere a dronelor. Decizia vine în contextul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al riscurilor sporite pentru infrastructura militară din estul Mediteranei. „Regatul Unit este pe deplin angajat față de securitatea Ciprului și a personalului militar britanic cu baza acolo”, a transmis Starmer într-un mesaj public, precizând că a discutat situația cu președintele cipriot Nikos Christodoulides și că operațiunile defensive continuă. HMS Dragon este un distrugător antiaerian din clasa 45, dotat cu sistemul de rachete Sea Viper și radare avansate pentru detectarea și neutralizarea amenințărilor aeriene, potrivit Royal Navy. Nava este specializată în protecția împotriva rachetelor și dronelor. Franța și Grecia au anunțat, la rândul lor, că vor contribui la apărarea Ciprului prin desfășurarea de sisteme antirachetă și anti-dronă, într-un efort coordonat de consolidare a securității insulei. Măsurile reflectă extinderea efectelor conflictului din regiune și creșterea preocupărilor legate de protejarea bazelor militare occidentale din estul Mediteranei. [...]