Germania refuză să trimită trupe în România, deși dislocă Patriot în Turcia - Berlinul invocă costuri, iar Bucureștiul mizează pe contractele de înzestrare și pe sprijinul Franței

România riscă să rămână fără „pârghii” militare în relația cu Berlinul , deși Germania își extinde implicarea pe flancul estic al NATO printr-o baterie Patriot în Turcia și o misiune de circa 150 de militari, potrivit Adevărul . În analiza citată, experți români indică atât motivele invocate de Germania pentru refuzul de a disloca trupe în România, cât și opțiunile Bucureștiului pentru a-și crește relevanța în arhitectura de apărare aliată. De ce contează: prezența militară se negociază și prin costuri și contracte Berlinul a refuzat anterior solicitarea Bucureștiului privind o prezență militară germană în România, invocând „situația economică grea” și costurile detașării de trupe, în contextul în care Germania are deja angajamente în alte zone (țările baltice) și își pregătește o contribuție în Turcia. În acest tablou, România ar putea încerca să lege mai strâns discuția despre prezență militară de cooperarea industrială și de achizițiile de apărare: generalul (r) Virgil Bălăceanu afirmă că noile contracte de „miliarde de euro” semnate de România cu Germania în cadrul SAFE, inclusiv cu Rheinmetall , ar putea deveni un argument într-un demers viitor pentru atragerea de trupe germane. De ce trimite Germania Patriot în Turcia, dar nu trupe în România Potrivit materialului, Turcia a devenit un punct-cheie pentru apărarea flancului sud-estic al NATO, inclusiv după ce a fost vizată de rachete și drone iraniene în lunile trecute. Germania urmează să trimită în „următoarele săptămâni” o unitate Patriot și, suplimentar, să constituie o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă care va opera în coordonare cu forțele turce. Misiunea menționată ar avea aproximativ 150 de militari și rolul de a înlocui o unitate americană desfășurată în prezent în Turcia, în perioada iunie–septembrie 2026. În paralel, SUA își păstrează o prezență importantă în Turcia, inclusiv prin baza de la Incirlik, unde sunt găzduite rachete nucleare americane, notează publicația. Pentru contextul regional, Adevărul indică și planurile Berlinului privind o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă, într-un material separat despre rolul Turciei în strategia NATO: Adevărul . „Apărarea României începe din Turcia”: argumentul operațional Generalul (r) Virgil Bălăceanu susține că, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu, apărarea României și a flancului estic începe din Turcia, unde se află componente esențiale ale arhitecturii NATO. Un exemplu este stația radar Kürecik (operațională din 2012), administrată de Armata SUA, care detectează amenințări cu rachete balistice și transmite date către baze NATO, inclusiv Deveselu, Kogălniceanu și Câmpia Turzii, dar și către navele Aegis din Marea Mediterană. „Apărarea României și a flancului Estic al NATO începe din Turcia, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu.” În același registru, Bălăceanu descrie apărarea ca fiind „pe mai multe aliniamente”, cu capabilități navale în Mediterana de Est și cu participarea unor state europene. Ce opțiuni are Bucureștiul: Franța, apoi Germania „pe filieră” economică În analiza citată, Bălăceanu indică drept miză principală pentru România convingerea Franței să disloce permanent o brigadă în România, după modelul brigăzii blindate pe care Germania o va disloca în Lituania anul viitor. Abia apoi, spune el, Bucureștiul ar putea încerca să obțină și o participare germană la Grupul de Luptă din România, folosind inclusiv argumentul contractelor de înzestrare. „În momentul în care vom semna contractele — și asta va înseamna că mulți bani din România vor merge către economia germană — putem să cerem Germaniei să aibă o participare și la Grupul de Luptă din România.” Separat, analistul politic internațional Ștefan Popescu apreciază că România nu reușește să strângă relațiile cu Turcia pentru a întări sudul flancului estic și compară situația cu Polonia, care ar fi construit, prin acțiuni coerente, un sistem defensiv la Marea Baltică împreună cu țările nordice. În acest context, el sugerează că o abordare mai realistă ar fi fost propunerea unui „hub” Uniunea Europeană–Turcia, în care România să ceară leadership și să găzduiască elemente în domenii unde are „o excelență incontestabilă”, precum securitatea cibernetică. Materialul mai notează, prin vocea turcologului Tasin Gemil, importanța relației bilaterale româno-turce și faptul că, deși există un parteneriat strategic, rămân dosare unde pozițiile nu sunt încă armonizate. Textul este trunchiat în sursa furnizată, astfel că detaliile finale despre implicațiile la Marea Neagră nu pot fi redate integral. [...]