Diverse02 iul. 2026
Ministra de Externe a Canadei, Anita Anand, vine în vizită oficială în România pe 6 iulie - discuții despre cooperare economică și securitate, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe NATO de la Ankara
Vizita Anitei Anand la București pune pe agendă cooperarea economică și de securitate România–Canada , într-un moment în care aliații NATO își coordonează pozițiile înaintea reuniunii miniștrilor de externe din cadrul Summitului de la Ankara, potrivit Digi24 . Ministra canadiană a Afacerilor Externe, Anita Anand , va face o vizită oficială în România pe 6 iulie, la invitația Oanei Țoiu, ministrul interimar al Afacerilor Externe de la București. Conform Ministerului Afacerilor Externe, discuțiile vor viza consolidarea relației bilaterale, cu accent pe cooperarea economică și în domeniul securității. Pe agendă este inclus și un schimb de opinii privind principalele teme aflate pe masa reuniunii miniștrilor de externe ai statelor aliate, organizată în cadrul Summitului NATO de la Ankara . În context, Oana Țoiu a transmis pe 1 iulie, de Ziua Canadei, un mesaj în care a evidențiat parteneriatul cu Ottawa, bazat pe „valori democratice comune”, legături interpersonale și cooperare în promovarea „securității, prosperității și stabilității internaționale”. „România preţuieşte foarte mult parteneriatul de încredere cu Canada, construit pe valori democratice comune, legături interpersonale puternice şi o cooperare strânsă în promovarea securităţii, prosperităţii şi stabilităţii internaţionale. Aştept cu nerăbdare să o primesc pe ministrul Anita Anand în România în zilele următoare şi să consolidăm în continuare excelenta noastră cooperare bilaterală”, a scris Oana Ţoiu pe reţeaua X. [...]