Legistație27 mai 2026
Senatul modifică regulile de angajare a străinilor în România - platforma WorkinRomania.gov.ro devine obligatorie, iar firmele pot depăși media de salariați cu prag de 500.000 euro
Senatul a înăsprit și a detaliat condițiile pentru angajarea străinilor , prin amendamente la OUG 32/2026 care schimbă direct obligațiile angajatorilor și ale agențiilor de plasare, inclusiv prin reguli noi legate de autorizare și sancțiuni, potrivit Agerpres . Ordonanța reglementează condițiile de înregistrare și autorizare, drepturile și obligațiile angajatorilor care încadrează străini în România, precum și autorizarea, funcționarea, supravegherea și controlul agențiilor de plasare. Un element central este mutarea procedurilor în online: angajatorii și agențiile de plasare trebuie să se înregistreze și să fie autorizați prin platforma electronică WorkinRomania.gov.ro , iar condițiile de autorizare diferă în funcție de tipul solicitantului, ocupația și calificarea lucrătorului străin și modalitatea de recrutare. Ce se schimbă în mecanismul de acces pe piața muncii Actul normativ introduce noi tipuri de vize de lungă ședere pentru angajare: viza D/AM1 , pentru lucrători înalt calificați și alte categorii speciale prevăzute de lege; viza D/AM2 , pentru lucrători permanenți, sezonieri și transfrontalieri care activează în domenii incluse în lista ocupațiilor deficitare. Totodată, ordonanța prevede cererea unică pentru vizele de lungă ședere de angajare, depusă prin aceeași platformă, concomitent cu eliminarea avizelor de angajare și a avizelor de detașare . Amendamentele adoptate: criterii mai precise și sancțiuni „pe cap de lucrător” Senatorii au modificat și completat ordonanța aflată deja în vigoare, inclusiv pe zona de definire a nevoilor din piață și de responsabilități financiare. Lista ocupațiilor deficitare va fi elaborată și actualizată semestrial (sau ori de câte ori este necesar), pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Muncii, în urma nevoilor identificate la nivel național și județean de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă . În proces sunt luate în considerare informații de la Inspecția Muncii și Inspectoratul General pentru Imigrări și este prevăzut avizul consultativ al Consiliului Economic și Social (în forma inițială erau menționate consultări cu partenerii sociali). Un amendament introduce o excepție prin care un angajator poate încheia contracte de muncă cu un număr de străini care depășește numărul mediu de salariați din anul anterior, dacă îndeplinește cumulativ condiții precum: dovada viabilității financiare prin documente încărcate în platformă (linie de credit, scrisoare de bonitate bancară sau fonduri neangajate de minimum 500.000 euro , adică aprox. 2,5 milioane lei , la cursul BNR din ziua depunerii/ emiterii); cel puțin 50% dintre angajații cu normă întreagă înregistrați în REGES-ON LINE la momentul depunerii ofertei ferme sunt cetățeni români. Pe zona agențiilor de plasare, Senatul a introdus excepții de la obligația de a suporta cheltuielile de întoarcere a străinului în țara de origine, în anumite situații, inclusiv când agenția a prezentat cel puțin două oferte conforme în 90 de zile, iar străinul le-a refuzat nejustificat (refuz consemnat în scris și notificat către ANOFM și IGI), respectiv când contractul individual de muncă încetează de drept la expirarea duratei determinate. În plus, pentru contravenții, amenzile vor fi aplicate pentru fiecare lucrător străin plasat , ceea ce poate crește semnificativ expunerea financiară a firmelor în caz de nerespectare. Ce urmează Senatul este primul for sesizat , iar Camera Deputaților este decizională , astfel că forma finală a modificărilor poate fi ajustată în etapa următoare a procesului legislativ. [...]