Companii17 apr. 2026
Matei Udrea: România, a treia țară din lume după numărul de companii de stat - Impactul asupra productivității și forței de muncă în economie
România rămâne „supraponderală” la companii de stat, iar costul se vede în productivitate și în blocarea reformelor economice , potrivit unei intervenții a jurnalistului Matei Udrea la Euronews . În opinia sa, numărul mare de astfel de entități nu doar consumă resurse publice, ci „blochează” și o parte din forța de muncă, reducând eficiența economiei. Udrea afirmă că, dacă sunt excluse statele comuniste, România ar fi a treia țară din lume ca număr de companii de stat, după Brazilia și India. El leagă această situație de moștenirea perioadei ceaușiste și susține că, până acum, „s-a blocat orice reformă”, pe fondul rezistenței față de eliminarea companiilor „care ne trag în jos”. „România este a treia țară din lume, dacă scoatem țările comuniste din calcul, este a treia țară din lume ca număr de companii de stat, după Brazilia și India.” De ce contează: resurse publice fără rezultate și presiune pe productivitate Punctul central al argumentului este că o parte dintre companiile de stat consumă bani publici fără să livreze performanță economică, ceea ce afectează productivitatea la nivel de țară și îngreunează reformele. Udrea spune că vicepremierul ar fi prezentat și „niște nume” în acest context, fără ca materialul să detalieze lista. Exemplul invocat: Aerostar vs. Avioane Craiova Pentru a ilustra diferența de eficiență, Udrea compară Aerostar Bacău, companie privatizată în 1997, cu Avioane Craiova, rămasă în proprietatea statului. Conform declarațiilor sale: Aerostar Bacău (privatizată) „produce inclusiv drone pentru Israel” și componente pentru avionul F-35 . Avioane Craiova (de stat) „continuă să acumuleze pierderi” și, spune Udrea, primește anual sprijin sub formă de ajutoare de stat, scutiri de impozite și ștergeri de datorii, în timp ce rămâne neperformantă. „Primește bani, zeci de milioane de euro și, în continuare, produce, este o gaură neagră.” În esență, mesajul este că menținerea pe termen lung a unor companii de stat ineficiente are un cost dublu: bugetar (prin finanțări repetate) și economic (prin productivitate mai scăzută și forță de muncă „captivă” în structuri necompetitive). [...]