Externe26 apr. 2026
Peter Magyar acuză oligarhii lui Orbán de transferuri ilegale de miliarde în străinătate - Noul premier solicită autorităților să înghețe fondurile suspecte pentru a preveni fuga acestora
Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, cere înghețarea unor transferuri suspecte și avertizează că oligarhii asociați fostei puteri își mută rapid banii și activele în afara țării, pe fondul schimbării de guvern, potrivit Wall-Street . Magyar susține că persoane din cercul fostului premier Viktor Orbán ar transfera „zeci de miliarde de forinți” către destinații precum Emiratele Arabe Unite, Statele Unite, Uruguay și „alte țări îndepărtate”. Miza, în lectura noului lider, este dublă: prevenirea ieșirii capitalului înainte de instalarea noului executiv și blocarea unor posibile operațiuni de spălare de bani. Apel către autoritățile fiscale și judiciare Potrivit declarațiilor citate, Magyar afirmă că Administrația Națională a Taxelor și Vamilor din Ungaria (NAV) ar fi suspendat mai multe transferuri de valoare ridicată, pe baza raportărilor venite de la bănci, „sub suspiciunea de spălare de bani”, în legătură cu cercul lui Antal Rogán. În acest context, el cere conducerii NAV să înghețe „imediat” fondurile despre care spune că ar fi fost obținute ilegal și face un nou apel către Procurorul General și șeful Poliției Naționale să împiedice plecarea din țară a celor vizați, înainte de formarea unui guvern TISZA, invocând riscul ca aceștia să ajungă în jurisdicții din care extrădarea „nu este în prezent posibilă”. Presiune și pe piața de active, inclusiv media Magyar mai afirmă că oligarhii legați de Orbán ar fi început să vândă TV2 și alte mijloace media „la prețuri sub cele de piață”, menționând și Lounge Event Kft, descrisă drept „nava amiral a propagandei” asociate lui Rogán. Într-un mesaj publicat pe X, el le cere investitorilor „interni și internaționali” să evite achiziția de active „legate de mafie”, avertizând că, în caz contrar, s-ar putea confrunta cu Oficiul Național pentru Recuperarea și Protecția Bunurilor. Context politic: ieșirea lui Orbán din următorul Parlament În același material este menționat că Viktor Orbán, aflat încă în funcție, a anunțat că nu va participa la următorul Parlament, potrivit hvg.hu . Grupul parlamentar al Fidesz ar urma să fie condus de Gergely Gulyás. Orbán este prezentat ca membru al Parlamentului de 36 de ani, cu prima zi de mandat la 2 mai 1990, după alegerile libere de după schimbarea regimului. [...]