Uniunea Europeană direcționează 800 de miliarde de euro către apărare, pe fondul presiunii pentru „suveranitate” militară - startup-urile de drone și interceptoare ieftine câștigă teren în fața contractorilor tradiționali

Europa își reorientează rapid bugetele de apărare către armament „consumabil” și ieftin , pe fondul lecțiilor din Ucraina și al incertitudinilor privind sprijinul SUA în NATO, iar miza imediată este capacitatea de producție locală și viteza achizițiilor publice, potrivit Antena 3 . UE a promis 800 de miliarde de euro pentru apărare în patru ani, într-un context în care războiul din Ucraina a accelerat trecerea către roiuri de drone ieftine, adesea autonome, și către muniții ghidate mai accesibile, folosite pe scară mai largă decât generațiile anterioare. În paralel, presiunea politică pentru creșterea cheltuielilor militare este alimentată și de pozițiile fluctuante ale lui Donald Trump față de alianța NATO, notează materialul, care citează The Guardian. De ce contează: economia războiului se mută spre „low-cost” și producție în serie Un exemplu central este diferența de cost dintre atac și apărare: dronele iraniene Shahed folosite de Rusia ar costa aproximativ 30.000 de dolari (aprox. 135.000 lei), în timp ce multe sisteme NATO folosesc interceptori de „sute de mii” de dolari, iar în cazul Patriot, „milioane” de dolari. În acest context, startup-uri europene încearcă să reducă drastic costul interceptării: Skycutter spune că cele mai ieftine interceptoare sol-aer ale sale ajung la circa 2.000 de dolari (aprox. 9.000 lei), iar startup-ul Frankenburg indică pentru rachetele sale anti-drone un cost „în zona inferioară a cinci cifre” în dolari. Schimbarea nu este doar tehnologică, ci și operațională: războiul din Ucraina a impus un ritm de adaptare continuă (bruiaj, contramăsuri, actualizări rapide), iar armatele sunt împinse să cumpere mai mult echipament „sacrificabil” sau „consumabil”, nu doar platforme scumpe, cu cicluri lungi de livrare. „Suveranitatea” în apărare: bani către producători locali și lanțuri de aprovizionare controlabile Materialul descrie un accent nou pe „suveranitatea în apărare”, definită ca abilitatea de a produce și utiliza armament fără a depinde de o Americă „pe care nu te mai poți baza”. Asta înseamnă și control asupra componentelor: Regatul Unit consultă industria privind ponderea de conținut local necesară pentru ca un produs să fie considerat „suveran”, iar riscul dependenței de piese din țări care pot deveni adversare – în special China – este menționat explicit. În acest val, mai multe companii europene din tehnologia de apărare își extind producția. Tekever , producător de drone fondat în Portugalia, este prezentat ca ajuns la o evaluare de un miliard de dolari (aprox. 4,5 miliarde lei), cu 1.200 de angajați și fabrici noi în Regatul Unit și Franța. Sunt menționate și alte companii europene (Helsing, Quantum Systems, Stark Defence), precum și competitori americani (Shield AI, Saronic Technologies, Epirus), în timp ce Palantir și Anduril sunt descrise ca având o expansiune în Europa care atrage un scrutin politic mai intens. Blocajul practic: achizițiile publice și finanțarea nu țin pasul cu ritmul tehnologic Un risc major semnalat este decalajul dintre ambițiile politice și implementare. În Regatul Unit, deși există o revizuire strategică ce cere utilizarea mult mai largă a dronelor, un plan de investiții în apărare întârzie „de luni de zile”, blocat de Trezorerie, iar BAE Systems ar fi avertizat că lucrările la un avion de luptă de generație nouă se vor opri în iunie dacă nu se alocă fonduri suplimentare. În același timp, companii precum Skycutter susțin că lipsa unui plan de investiții și întârzierile de finanțare le pot împinge să se relocheze, în condițiile în care cererea și ofertele din alte țări cresc pe fondul războiului și al reînarmării accelerate. Ce urmează Din informațiile prezentate, direcția este o creștere a producției europene de drone și sisteme anti-drone cu cost redus, însă viteza cu care această tranziție se va vedea în contracte și livrări depinde de capacitatea guvernelor de a adapta achizițiile la un ciclu tehnologic mult mai rapid și de a transforma promisiunile bugetare în finanțare efectivă. [...]