Tag: zeigo

Știri despre „zeigo

Acasă/Știri/Tag: „zeigo

Prezentare a tehnologiilor avansate în noul sediu Schneider Electric din București.
Companii15 ian. 2026

Cum arată noul sediu Schneider Electric – digitalizare completă și panouri solare pentru autonomie

Schneider Electric România și-a inaugurat noul sediu în zona Pipera din București, în clădirea Globalworth Campus C , un spațiu complet digitalizat, alimentat exclusiv cu energie regenerabilă și gândit ca o vitrină tehnologică pentru soluțiile sustenabile și inteligente pe care compania le dezvoltă. Sediul central are aproximativ 2300 de metri pătrați și înglobează tehnologii avansate de automatizare, monitorizare și eficientizare a consumului energetic. Printre cele mai notabile dotări se numără sistemele de control ambiental prin interfețe tactile în locul întrerupătoarelor clasice, iluminatul inteligent, gestionarea automată a luminii naturale și a temperaturii, în funcție de prezența oamenilor. Soluțiile digitale, precum Zeigo , permit monitorizarea în timp real a consumului și a amprentei de carbon, oferind date esențiale pentru strategii de decarbonizare. Clădirea este certificată BREEAM Excellent și WELL Platinum , reflectând standardele ridicate de sustenabilitate și confort. Sediul este alimentat de 12 panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 5,46 kWp și baterii de stocare de 16 kWh, asigurând o economie anuală estimată la 5,84 MWh. Inclusiv logo-urile luminate ale companiei sunt alimentate cu energie solară. Alte dotări tehnologice importante: 10 stații EVlink Pro AC (11 kW) pentru încărcarea vehiculelor electrice Sistem EV Charging Expert , pentru monitorizarea și rezervarea stațiilor în timp real Spații moderne precum săli de conferințe, birouri reglabile pe înălțime, o bucătărie comună mare și climatizare automată Toate acestea prospectează strategia pe termen lung a companiei, care include și tranziția către o flotă auto 100% electrică. Sediul devine astfel nu doar un spațiu de lucru, ci un exemplu aplicat de eficiență energetică și tehnologie verde . La nivel global, Schneider Electric are 160.000 de angajați și un milion de parteneri în peste 100 de țări. Compania produce o gamă largă de soluții pentru infrastructură energetică, automatizări industriale, sisteme de răcire și consultanță tehnologică. [...]