Plăți digitale23 feb. 2026
Pluxee și Wolt integrează plata cu cardul de masă direct în aplicație – premieră pe piața locală
Wolt permite plata exclusiv cu cardul Pluxee Gusto în aplicație, în urma unui parteneriat cu Pluxee România , extinzând astfel utilizarea beneficiilor extrasalariale în zona livrărilor online. Potrivit informațiilor transmise de companie, integrarea este deja activă în cele 34 de orașe în care platforma operează pe piața locală. Parteneriatul vine după intrarea Wolt în România, în primăvara anului trecut, prin preluarea unei platforme locale de livrări și migrarea treptată a utilizatorilor către noua aplicație. În prezent, Pluxee devine primul emitent de carduri de masă din România care permite utilizarea directă a cardului de beneficii în aplicația Wolt. Cardul Pluxee Gusto poate fi înrolat în secțiunea „Metode de plată” din profilul utilizatorului, prin introducerea datelor cardului. După activare, acesta devine metoda exclusivă de plată acceptată pentru comenzile eligibile în aplicație. Reprezentanții Pluxee spun că integrarea urmărește extinderea accesului la beneficii extrasalariale în medii digitale frecvent utilizate, în timp ce Wolt susține că parteneriatul simplifică experiența de comandă pentru utilizatori. Cardul de masă Pluxee Gusto poate fi folosit pentru plăți în peste 2.000 de locații partenere la nivel național, inclusiv restaurante și lanțuri precum KFC, Spartan, Mesopotamia, Pizza Hut, Burger King, Japanos, LifeBox, Dristor, Popeyes, Starbucks și Chopstix. Pluxee activează în 29 de țări și oferă soluții de beneficii pentru peste 37 de milioane de utilizatori la nivel global, în timp ce Wolt , fondată în Finlanda în 2014 și parte din grupul DoorDash din 2022, este prezentă în România din mai 2025. [...]