Războiul din Iran forțează reconfigurarea lanțului global de energie - rute alternative la Strâmtoarea Hormuz și presiune pentru ieftinirea petrolului pe termen lung

Pe termen lung, războiul din Iran ar putea forța o „întărire” a lanțului global de aprovizionare cu energie , cu efecte potențial favorabile asupra securității energetice și, implicit, asupra prețurilor, arată o analiză CNN . Ideea centrală: șocul economic actual ar putea accelera investiții și decizii care reduc dependența lumii de un singur punct critic – Strâmtoarea Hormuz – prin care trece o parte importantă din comerțul global cu petrol. Miza economică este că, dacă statele și companiile își diversifică rutele și sursele, economia globală ar deveni mai rezistentă la blocaje și la „șantaj” energetic. În analiza CNN, cu cât conflictul durează mai mult și cu cât efectele economice sunt mai dureroase, cu atât crește stimulentul pentru schimbări structurale care, în mod normal, se fac lent. De ce contează: Strâmtoarea Hormuz ca punct de blocaj Războiul a scos la iveală vulnerabilități ale lanțului global de aprovizionare cu energie, descris ca un sistem complex care încearcă să echilibreze eficiența cu redundanța (capacități alternative). CNN notează că faptul că Iranul ar fi putut întrerupe relativ ușor accesul lumii la „o cincime” din petrolul global, folosind mine, drone improvizate și bărci rapide, obligă la o reevaluare și la schimbări permanente. O direcție considerată probabilă este dezvoltarea de conducte de petrol și gaze în Orientul Mijlociu care să ocolească Strâmtoarea Hormuz, prin rute ce traversează Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. În logica prezentată, astfel de investiții ar reduce și costurile de asigurare și riscurile incluse în prețul transportului prin ape tensionate. Ce schimbări ar putea apărea în piața energiei Analiza indică trei posibile efecte economice cu bătaie lungă: Diversificarea rutelor de transport (inclusiv conducte care ocolesc Hormuz), ceea ce ar putea face aprovizionarea mai sigură și, în timp, mai ieftină. Slăbirea sau chiar dezmembrarea OPEC , cu potențial de reducere a prețurilor la petrol și gaze, dacă influența cartelului asupra cotelor de producție scade. Accelerarea tranziției către energie regenerabilă , pe fondul șocului petrolier, ceea ce ar diminua dependența de combustibili fosili. CNN mai notează că cererea globală de energie crește rapid, inclusiv pe fondul construirii de centre de date pentru inteligență artificială, mari consumatoare de electricitate. În acest context, SUA ar putea fi bine poziționate dacă lumea își reduce dependența de energia din Orientul Mijlociu, având în vedere rolul gazului natural în producția de electricitate și creșterea capacităților de export. Semnale că repoziționarea a început deja Potrivit analizei, unele mutări sunt deja vizibile. OPEC „a început să se destrame”, iar Emiratele Arabe Unite – al doilea cel mai mare producător de petrol din OPEC, conform CNN – ar fi anunțat că părăsește cartelul, ceea ce i-ar slăbi capacitatea de a impune cote care mențin prețurile ridicate. Pe zona de regenerabile, CNN citează date ale think tank-ului energetic Ember: exporturile Chinei de tehnologie solară, baterii și vehicule electrice au atins maxime istorice în martie, pe fondul șocului de preț la petrol. Riscuri și efecte secundare: nu toate consecințele ar fi pozitive Analiza avertizează că scenariul „beneficiilor” nu este sigur. Un nou regim iranian ar putea fi mai radicalizat, iar conflictul ar fi creat un „plan” de folosire a pârghiilor economice: dacă Hormuz devine mai puțin relevant, Iranul și aliații săi ar putea amenința alte rute sau conducte. În plus, deși slăbirea OPEC poate părea favorabilă consumatorilor, CNN subliniază că eliminarea cartelului ar reduce șansele unei coordonări globale într-o viitoare criză energetică. Iar tranziția către regenerabile ar putea lovi anumite regiuni producătoare de petrol: dacă cererea scade pe termen lung, prețurile ar putea coborî sub nivelurile de dinaintea războiului, afectând industria – exemplul dat fiind Bazinul Permian din Texas. În concluzie, „partea bună” invocată de economiștii citați în analiză ține de schimbări structurale care se văd, de regulă, abia după 10–20 de ani, iar rezultatul final depinde de ce efecte ale războiului se vor dovedi permanente și care vor fi temporare. [...]