Externe02 apr. 2026
Donald Trump și Benjamin Netanyahu critică Franța pentru blocarea survolului avioanelor americane spre Israel - tensiuni în relațiile transatlantice și presiuni asupra NATO
Franța este acuzată că a îngreunat o ofensivă împotriva Iranului potrivit Le Figaro , care descrie o nouă rundă de critici la adresa președintelui Emmanuel Macron venite dinspre Statele Unite și Israel, pe fondul tensiunilor legate de sprijinul acordat operațiunilor din Orientul Mijlociu. Publicația franceză notează revenirea „French bashing”, cu trimitere la episodul din 2003, când Parisul a refuzat să susțină războiul american din Irak și a intrat pentru o perioadă îndelungată în dizgrația administrației de la Washington. În prezent, arată Le Figaro, rezervele Franței față de intervenția israeliano-americană alimentează nemulțumiri în rândul unor responsabili americani. Conform articolului, Donald Trump reproșează Franței că ar fi refuzat, în weekendul precedent, survolul spațiului aerian francez de către avioane americane care transportau echipamente militare pentru Israel. În acest context, Trump a calificat Franța drept „foarte inutilă” și a spus că Statele Unite „își vor aminti” acest lucru. Le Figaro consemnează, de asemenea, că președintele american a criticat mai larg aliații Washingtonului pentru lipsa de sprijin, pe care i-a descris anterior drept „lași”, iar marți i-a numit „puțin cooperanți”. Potrivit textului, mesajul nu vizează doar Franța, ci „toate marile țări europene”. În exemplificare, publicația menționează Italia, despre care spune că a refuzat să autorizeze, săptămâna trecută, aterizarea unor avioane americane care se îndreptau spre Orientul Mijlociu pe o bază aeriană din Sicilia. Articolul indică și o miză mai amplă: odată cu Franța este pusă sub presiune și NATO, pe care Donald Trump amenință că ar putea să o părăsească. [...]