Inteligență artificială16 apr. 2026
Banca Centrală Europeană avertizează bancherii despre riscurile inteligenței artificiale de la Anthropic - Modelul Mythos ar putea amplifica atacurile cibernetice în sectorul bancar
BCE pregătește avertismente către bănci privind riscurile cibernetice asociate noului model de inteligență artificială al Anthropic , pe fondul temerilor că tehnologia ar putea amplifica atacurile informatice și ar pune presiune pe infrastructura IT existentă din sector, potrivit Agerpres . Modelul „Mythos ”, dezvoltat de start-up-ul de inteligență artificială Anthropic, este văzut de experți în securitate cibernetică drept o provocare semnificativă pentru industria bancară și pentru sistemele sale tehnologice actuale. Îngrijorările au ajuns și la autoritățile de reglementare din Marea Britanie și Statele Unite, conform informațiilor citate. Ce face BCE, concret Supervizorii BCE strâng informații despre model și ar urma să discute cu băncile pe care le supraveghează această posibilă nouă sursă de risc, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să își păstreze anonimatul. În Europa, abordarea ar urma să fie integrată în dialogul regulat al BCE cu personalul băncilor, nu printr-o întâlnire specială cu șefii instituțiilor de credit. Deocamdată, nu ar fi fost programată nicio reuniune ad-hoc. Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze. [...]