Dumitru Chisăliță (AEI) spune că ordonanța care impunea garanții pentru ATR-uri nu se mai aplică - măsura ar fi blocat specula, dar putea penaliza investițiile reale

Ordonanța care ar fi introdus garanții financiare mari pentru noile proiecte energetice, menită să reducă specula cu avize tehnice de racordare (ATR) , nu se mai aplică , iar efectul imediat este că piața rămâne, cel puțin deocamdată, fără un instrument de „curățare” a rezervărilor de capacitate din rețea, potrivit unei analize citate de Economica . România are emise ATR-uri pentru peste 80.000 MW, în condițiile în care necesarul actual de putere este de aproximativ 9.000 MW, iar alte circa 30.000 MW se află în lucru. În acest context, analiza arată că o parte importantă din „piața ATR” funcționează ca o zonă de opțiuni speculative pe capacitate de rețea, nu ca piață de investiții. De ce contează: garanțiile ar fi schimbat costul de intrare și ar fi filtrat proiectele Măsurile propuse de Guvern ar fi introdus garanții financiare de 30 euro/kW instalat pentru proiectele energetice, plus garanții suplimentare pentru participarea la licitațiile de capacitate. Concret, impactul financiar estimat în analiză era: pentru un proiect de 1 MW : 60.000 – 90.000 euro (garanții totale); pentru un proiect de 100 MW : 6 – 9 milioane euro (garanții estimate). Autorul susține că, în principiu, aceste garanții ar fi putut elimina proiectele speculative și ar fi deblocat capacitatea „rezervată artificial” în rețea. În același timp, avertizează că, fără protecții procedurale, ordonanța putea lovi și în investitorii reali, mai ales acolo unde întârzierile sunt generate de instituțiile statului. Cine ar fi fost afectat diferit: mici „speculative”, proiecte blocate administrativ și dezvoltatori mari Analiza descrie efecte distincte în funcție de tipul proiectului: Proiecte speculative mici (circa 1 MW) , fără finanțare, teren sau studii solide: garanțiile de 60.000–90.000 euro ar fi descurajat inițiativele orientate spre revânzarea avizelor. Proiecte reale (circa 10 MW) , avizate, dar blocate în proceduri administrative (de exemplu mediu, CFISD/CSAT): garanțiile de 600.000–900.000 euro ar fi devenit problematice dacă întârzierile nu sunt imputabile investitorilor, cu risc de percepție de „abuz economic” la executarea garanției. Dezvoltatori mari (circa 100 MW) : garanțiile de ordinul a 5–8 milioane euro ar fi fost suportabile pentru fonduri de investiții, dar mai greu de dus de antreprenori locali, cu posibil efect de consolidare și concentrare a pieței. Problema de guvernanță: unde ajung banii din garanții Autorul ridică și întrebarea dacă este „normală” plata unei garanții către o companie privată (operatorul de distribuție), argumentând că acest lucru poate fi acceptabil în infrastructură reglementată, dar numai dacă banii sunt tratați ca instrument reglementat, nu ca venit privat. În analiza citată sunt propuse, ca principiu, soluții precum direcționarea garanțiilor executate într-un cont separat sau fond dedicat dezvoltării rețelei, cu raportare publică și deducere explicită din tarifele viitoare, pentru a evita percepția că „investitorul pierde, operatorul câștigă, statul scapă de responsabilitate”. Context: dimensiunea fenomenului „ATR” și profilul firmelor Într-un eșantion de 722 de firme cu circa 72.000 MW capacitate aprobată, analiza indică următoarele caracteristici: 76% aveau cifră de afaceri zero; 78% nu aveau niciun angajat; peste jumătate aveau capital social sub 10.000 lei . Ce urmează Analiza concluzionează că intervenția asupra modului de alocare și gestionare a ATR-urilor este justificată, dar instrumentele trebuie calibrate astfel încât să reducă specula fără să penalizeze investițiile reale, mai ales când blocajele sunt administrative. În lipsa aplicării ordonanței, problema rezervărilor de capacitate rămâne deschisă, iar presiunea pentru o soluție de reglementare „echilibrată” se menține. [...]