Crescătorii de porci Bazna și Mangalița nu reușesc să vândă integral carcasa - retailul cere mai ales ceafă și cotlet, iar costurile de creștere de peste un an apasă pe rentabilitate

Fermele de Bazna și Mangalița riscă să nu-și acopere costurile dacă vând doar „piese vedetă” , în condițiile în care retailul și o parte dintre cumpărători cer în principal ceafă și cotlet, iar restul carcasei rămâne greu de plasat în piață, potrivit Agronet . Pentru aceste rase autohtone, problema nu este lipsa interesului, ci faptul că rentabilitatea depinde de valorificarea întregului animal. Crescătorii care țin porcii mai mult de un an au costuri mai mari și o rotație mai lentă a adăposturilor, iar vânzarea selectivă a câtorva piese transformă cererea într-o piață insuficientă pentru recuperarea cheltuielilor. De ce costurile apasă mai mult la rasele tradiționale Ioan Cleja , președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, explică diferența de ritm față de sistemul industrial: un porc industrial poate ajunge la aproximativ 120 kg în cinci-șase luni, în timp ce un Bazna sau Mangalița are nevoie de peste un an pentru aceeași greutate. Perioada mai lungă înseamnă, implicit, consum suplimentar de furaje, costuri cu munca și îngrijirea și blocarea spațiilor din fermă. În acest context, vânzarea doar a cefei și cotletului nu poate susține economic ciclul complet de producție. „Cei mai mulți vor ceafă, vor cotlet” Asociația a fost contactată de hipermarketuri, magazine, grupuri de cumpărători și parteneri din străinătate, însă interesul s-a concentrat pe piesele ușor vandabile. „Cei mai mulți vor ceafă, vor cotlet și să rămânem noi cu restul. Este destul de greu să te organizezi în felul acesta.” După sacrificare, crescătorul trebuie să găsească soluții și pentru pulpă, spată, coaste, slănină și celelalte componente. Cererea diferă regional (de exemplu, slănina se vinde mai bine în unele zone și mai greu în altele), iar fragmentarea piețelor ridică probleme logistice și de cost. Impact operațional: tranșare, depozitare, transport – scumpe la scară mică Distribuirea pe canale diferite presupune tranșare, răcire, depozitare și transport. Pentru o fermă mică, costul unitar al acestor operațiuni este mai ridicat decât la procesatorii mari, care lucrează volume consistente și au contracte pentru întreaga producție. În plus, articolul plasează dificultatea în același tablou cu alte blocaje ale fermelor mici: distanța până la abator, capacitatea redusă de depozitare și lipsa unei rețele proprii de distribuție pot „mânca” o parte importantă din venitul obținut din vânzarea animalului. Presiune suplimentară: ieftinirea porcului la poarta fermei Nișa raselor tradiționale funcționează într-o piață în care prețul general al cărnii de porc este sub presiune. Agronet notează că, în săptămâna începută la 22 iunie 2026, prețul mediu al carcasei de porc din România era cu 40,7% sub nivelul perioadei corespunzătoare din 2025, cea mai mare scădere anuală din UE. Publicația precizează însă că materialul statistic nu indică valoarea pe kilogram și nici clasa de calitate analizată, astfel că procentul descrie tendința, nu un preț concret de tranzacționare. Ce opțiuni au fermele: procesare și piețe pentru „tot porcul” O direcție menționată este transformarea părților mai greu vandabile în produse cu termen de păstrare mai mare și valoare adăugată (de tip slănină maturată, cârnați, jambon). Varianta presupune, însă, acces la unități autorizate de procesare, capital pentru echipamente, rețete standardizate și canale de vânzare care să preia constant marfa. Ca alternative de piață, sunt indicate restaurantele, magazinele specializate, vânzarea directă și parteneriatele între crescători, dar lipsa coordonării între ferme, abatoare și procesatori limitează negocierea, mai ales când volumele sunt mici și livrările neregulate. Concurența metișilor și problema autenticității Crescătorii semnalează și concurența produselor provenite din metiși, unde încrucișarea cu rase industriale poate accelera creșterea și reduce costul pe kilogram. Diferența nu este întotdeauna ușor de identificat de cumpărător, iar dacă astfel de produse sunt vândute sub numele Bazna sau Mangalița, fermele cu rasă pură ajung să concureze cu o marfă obținută în alte condiții. Asociația folosește genotiparea animalelor cu pedigree pentru verificarea originii, o măsură care adaugă costuri, dar urmărește protejarea trasabilității și a autenticității. În ansamblu, mesajul pentru piață este că cererea pentru carne „premium” nu rezolvă singură ecuația economică: fără sacrificare accesibilă, procesare, trasabilitate și canale care să absoarbă întreaga carcasă, costul pieselor rămase nevândute se întoarce direct în pierderea fermelor. [...]