O parte tot mai mare a societății libaneze ia în calcul pacea cu Israelul - oboseala de război și slăbirea Hezbollah schimbă raportul de forțe intern

Oboseala de război și slăbirea Hezbollah schimbă calculele Libanului față de Israel , iar tot mai mulți libanezi ajung să vadă un acord de pace nu ca pe o „trădare”, ci ca pe o necesitate pentru stabilitate și, potențial, pentru relansare economică, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Miza practică a acestei schimbări este una operațional-politică: dacă sprijinul public pentru „rezistență” se erodează, iar Hezbollah își pierde legitimitatea, crește spațiul pentru negocieri directe cu Israel, dar și presiunea asupra statului libanez – în special asupra armatei – de a gestiona problema dezarmării miliției, fără a declanșa o nouă criză internă. De ce se schimbă opinia publică: costul social al conflictului Jurnalista libaneză Hanin Ghaddar , cercetător la Washington Institute, susține că, mai ales după 7 octombrie și intrarea Hezbollah într-un nou război cu Israel, inclusiv în comunitatea șiită se conturează o ruptură: unii nu mai vor ca viitorul lor să fie legat de Hezbollah și de ideea de „rezistență”, asociată acum cu războaie repetate, pierderi și strămutări. Ghaddar spune că atitudinile față de pace nu urmează strict liniile confesionale (șiți, sunniți, creștini, druzi), ci mai degrabă ideologice. În această logică, opoziția față de pace ar veni în principal din două zone: afiliați Hezbollah și „stângiști” anti-Israel, inclusiv voci pro-palestiniene. Chiar și așa, ea notează că mulți evită să-și exprime public pozițiile, discuțiile având loc mai ales în privat. Pacea ca instrument de stabilitate, nu „normalizare” rapidă În lectura prezentată, sprijinul pentru pace nu înseamnă automat normalizare completă și imediată. Pentru mulți, „pace” înseamnă în primul rând încetarea războiului și obținerea unui minim de calm. O parte vede însă pacea și ca pe o cale către dezvoltare economică și comerț – un argument care capătă greutate într-o țară afectată de crize succesive. Nodul politic: dezarmarea Hezbollah și rolul armatei Pierre Diab, jurnalist și analist pe probleme libaneze, afirmă că „punctul de cotitură” a fost războiul recent, când Hezbollah ar fi intrat în luptă „în sprijinul Iranului”, iar populația ar fi resimțit din nou distrugeri și deplasări. El estimează că „mai mult de jumătate” dintre libanezi ar dori încetarea conflictului cu Israel, inclusiv „aproximativ o treime” dintre șiiți (estimare personală, nu un sondaj prezentat în text). Atât Diab, cât și Ghaddar consideră că, în pofida amenințărilor, Hezbollah nu mai are în prezent puterea sau legitimitatea de a împinge Libanul într-un nou război civil. Totuși, organizația ar fi „neliniștită” de perspectiva negocierilor directe cu Israel și ar încerca să incite împotriva liderilor libanezi, acuzându-i de trădare și amenințând cu represalii. În acest context, dezarmarea Hezbollah apare ca o decizie politică ce ar trebui implementată de armata libaneză. Diab descrie o polarizare mai puțin sectară și mai mult instituțională: Hezbollah versus armată, susținând că armata ar putea dezarma organizația dacă primește ordinul. Ghaddar ridică însă semne de întrebare privind disponibilitatea actualului șef al armatei, Rodolphe Haykal , de a confrunta Hezbollah și argumentează că ar fi o greșeală ca procesul de pace să fie condiționat de dezarmarea completă, propunând derularea simultană a celor două procese. Ce urmează: negocieri, dar cu risc de blocaj intern Analiza indică faptul că discuțiile diplomatice Israel–Liban au început, însă traiectoria lor depinde de echilibrul intern de putere din Liban și de capacitatea instituțiilor statului de a gestiona dosarul Hezbollah. Chiar dacă „oboseala de război” împinge societatea spre o soluție, implementarea rămâne legată de decizii politice sensibile și de riscul ca presiunile interne să frâneze sau să deturneze procesul. [...]