Apărare05 apr. 2026
Donald Trump anunță salvarea pilotului american dispărut în sud-vestul Iranului - operațiune militară complexă a armatei SUA
Pilotul american dispărut în sud-vestul Iranului a fost salvat , potrivit News.ro , care citează o postare a președintelui SUA, Donald Trump, publicată duminică dimineață pe platforma Truth Social. Trump afirmă că militarul recuperat este un colonel și că operațiunea a fost dusă la capăt de forțele americane în „ultimele câteva ore”. Președintele adaugă că acesta „a suferit răni, dar se va face bine”, fără a oferi detalii suplimentare despre natura rănilor sau despre locul în care a fost transportat după extragere. „L-AM GĂSIT! Dragi concetăţeni americani, în ultimele câteva ore, armata Statelor Unite a dus la bun sfârşit una dintre cele mai îndrăzneţe operaţiuni de căutare şi salvare din istoria ţării noastre (...) este acum TEAFĂR şi NEVĂTĂMAT!”, a scris Trump. În aceeași postare, Trump susține că militarul se afla „în spatele liniilor inamice” și că poziția lui ar fi fost monitorizată permanent, în timp ce era pregătită misiunea de recuperare. El mai afirmă că, „la indicația” sa, armata SUA ar fi trimis „zeci de avioane” pentru a-l extrage. Potrivit News.ro, pilotul se afla la bordul unui avion de vânătoare-bombardament F-15E cu două locuri, doborât vineri în spațiul aerian iranian. Celălalt membru al echipajului a fost salvat anterior de armata americană, iar Trump susține că este pentru prima dată când doi piloți americani sunt salvați separat, „adânc în teritoriul inamic”. [...]