România importă de peste 13 ori mai mult pește decât produce în acvacultură - fermele locale reclamă probleme de desfacere pe fondul presiunii de preț a importurilor

Importurile domină piața de pește din România, iar fermele locale rămân fără desfacere , deși consumul a urcat la 9,3 kilograme pe locuitor pe an, potrivit Agronet . Dezechilibrul dintre cerere și producția internă împinge acvacultura românească într-o competiție de preț pe care mulți producători spun că o pierd în fața mărfurilor din import. România importă în prezent 130.000–140.000 de tone de pește și preparate din pește, în timp ce producția internă din acvacultură a coborât la aproximativ 9.500 de tone, conform datelor RomFish citate de Ziarul Financiar . În termeni de ordin de mărime, importurile sunt de circa 14 ori mai mari decât producția din acvacultură (deși categoriile nu sunt perfect comparabile, deoarece importurile includ și preparate). Cererea crește, dar oferta internă scade Consumul anual a ajuns la 9,3 kilograme pe locuitor, de la 6,4 kilograme la reperul anterior menționat în material, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 45%. Totuși, această cerere suplimentară nu s-a transformat într-o extindere a producției interne, iar o parte tot mai mare din piață este acoperită prin importuri. RomFish indică faptul că România ajunge să cumpere din exterior inclusiv specii care pot fi crescute local, precum crapul, carasul, sângerul și novacul, ceea ce accentuează presiunea asupra fermelor autohtone. „Nu avem asigurată desfacerea”: presiunea prețului la raft Un exemplu din teren este Piscicola Botoșani, deținută de inginerul piscicol Gheorghe Nistor. Ferma produce crap, novac, sânger și caras pentru consum, dar și material pentru popularea altor exploatații, pe o suprafață de 820 de hectare (din care 725 de hectare luciu de apă), împărțită în peste 30 de bazine. Producția ajunge la aproximativ 300 de tone, adică circa 3% din volumul național de 9.500 de tone menționat pentru acvacultura românească. Problema majoră, spune producătorul, este vânzarea: „Nu avem asigurată desfacerea. Lucrăm cu lanțuri de pescării și marile hipermarketuri, dar competiția făcută de peștele de import, din Bulgaria, Turcia, Grecia, Ungaria sau Cehia, este tot mai mare dat fiind prețul cu care intră pe piața locală.” Mesajul este relevant economic: chiar și fermele cu dimensiuni mari și acces la rețele comerciale reclamă dificultăți în a concura cu importurile, în special pe componenta de preț. Importurile accelerează, iar producția rămâne la minimul ultimilor ani RomFish estimează că importurile au urcat de la aproximativ 100.000 de tone în anii anteriori la 130.000–140.000 de tone în prezent, ceea ce ar însemna până la circa 40% în plus față de reperul de 100.000 de tone. În paralel, producția națională de acvacultură este indicată la circa 9.500 de tone, sub nivelurile de 10.000–11.000 de tone menționate pentru anii precedenți. În comparație cu perioada de dinainte de 1990, când sectorul ar fi depășit 50.000 de tone, producția actuală este sub o cincime din vârful istoric. De ce nu ajung investițiile: accesul la piață devine miza Materialul notează că în 2026 există și programe de sprijin pentru sector, inclusiv un apel de 14,28 milioane de euro (aprox. 71 milioane lei) pentru servicii de mediu furnizate de fermele de acvacultură, deschis de Ministerul Agriculturii la 24 iulie 2026, pentru exploatații în ape dulci în sisteme extensive sau semi-intensive. Totuși, cazul fermei din Botoșani sugerează că finanțarea producției nu rezolvă singură problema: fără contracte stabile, acces la rețele și capacitatea de a concura cu importurile la preț și continuitatea livrărilor, producătorii locali rămân vulnerabili chiar într-o piață în creștere. [...]