Diverse31 iul. 2026
Iranul cere Bulgariei și Ciprului să blocheze folosirea bazelor militare în operațiuni ale SUA - Sofia aprobă până la opt avioane-cisternă KC-135 și 250 de militari la Bezmer
Iranul încearcă să limiteze sprijinul logistic european pentru operațiunile SUA , cerând explicit unor state din UE să nu permită folosirea bazelor de pe teritoriul lor, pe fondul escaladării militare din Orientul Mijlociu, potrivit Digi24 . Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi , a discutat telefonic cu omoloaga sa din Bulgaria, Velislava Petrova-Chamova, cerând Sofiei să-și reconsidere decizia de a permite desfășurarea temporară a unor aeronave militare americane la baza aeriană Bezmer . Potrivit relatării presei de stat iraniene, citată de Reuters, Araghchi a susținut că aprobarea ar echivala cu „facilitarea agresiunii împotriva Iranului” și ar fi „inacceptabilă”, invocând și relațiile tradițional prietenoase dintre cele două țări. În paralel, șeful diplomației iraniene a avut o discuție separată cu ministrul cipriot de externe, Constantinos Kombos, subliniind importanța împiedicării utilizării bazelor militare străine din Cipru împotriva Iranului. Iranul a avertizat în repetate rânduri statele care permit folosirea teritoriului lor pentru operațiuni militare americane că ar putea „suporta consecințe”. Ce a decis Bulgaria și ce spune Sofia Parlamentul Bulgariei a aprobat săptămâna trecută desfășurarea temporară la Bezmer a: până la opt avioane-cisternă americane de tip KC-135; până la 250 de membri ai personalului. Autoritățile de la Sofia au precizat că nu vor fi desfășurate arme ofensive și că măsura nu face din Bulgaria o parte implicată în operațiuni militare. Contextul din Cipru și poziția Marii Britanii Cipru găzduiește două baze militare suverane britanice, inclusiv RAF Akrotiri, care a fost lovită de o dronă iraniană la începutul lunii martie, la câteva zile după ce Israelul și SUA au lansat atacuri asupra Iranului. Marea Britanie a acceptat încă din prima fază a războiului solicitarea SUA de a utiliza bazele britanice pentru lovituri defensive împotriva rachetelor iraniene aflate în depozite sau pe rampe de lansare. Reuters notează că acordul a fost menținut și de noul prim-ministru britanic, Andy Burnham, în iulie, iar Gardienii Revoluției au avertizat ulterior Londra să nu faciliteze operațiunile militare ale SUA împotriva Iranului. [...]