Externe22 iun. 2026
Sondaj ECFR: două treimi dintre britanici spun că Brexit a avut efecte negative - costul vieții și economia, principalele nemulțumiri
La zece ani de la referendum, Brexitul este perceput ca factor de scumpire și frână economică , potrivit unui sondaj al European Council on Foreign Relations (ECFR) citat de Reuters , care arată că până la două treimi dintre alegătorii britanici consideră ieșirea din UE drept o decizie cu impact negativ asupra Regatului Unit. Sondajul, realizat între 7 și 14 mai pe un eșantion de peste 2.000 de respondenți, indică faptul că două treimi dintre cei chestionați cred că Brexitul a contribuit la creșterea costului vieții și a afectat negativ economia. În același timp, 56% dintre respondenți spun că părăsirea UE a fost „un lucru rău” pentru combaterea migrației ilegale, pentru comerț și pentru birocrație, iar 57% consideră că a redus șansele tinerilor. Tot 57% afirmă că a fost „greșit” ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană. Presiune politică pentru „resetarea” relației cu UE Datele sondajului sugerează o schimbare de așteptări în rândul electoratului: trei sferturi dintre britanici își doresc acum relații mai strânse cu UE, potrivit ECFR. Mark Leonard , șeful organizației, a spus că, la un deceniu de la vot, britanicii constată că speranțele pentru o viață mai bună în afara UE nu s-au materializat și că Brexitul slăbește capacitatea țării de a gestiona temele care îi preocupă pe alegători. Migrația și securitatea: Europa, preferată SUA Deși controlul migrației a fost un argument central în campania pro-Brexit, 56% dintre respondenți consideră că abordarea post-Brexit a eșuat și ar susține revenirea la libera circulație cu UE în schimbul unei relații comerciale mai apropiate. Pe dimensiunea de securitate, sondajul arată că britanicii preferă Europa în detrimentul Statelor Unite ca partener, doar 18% indicând SUA drept aliat. ECFR mai arată că un sondaj separat, realizat în 15 țări din UE, a găsit un sprijin de două treimi pentru ca Marea Britanie să revină în Uniune în viitor. [...]