Politică20 sept. 2026
Președintele Nicușor Dan cere „onestitate” în relația statului cu diaspora - promite servicii consulare mai bune și reguli clare pentru cei care vor să investească sau să revină
Nicușor Dan cere „reguli clare” și servicii care funcționează în relația statului cu diaspora , argumentând că fără o schimbare de practică administrativă România nu poate recâștiga încrederea românilor plecați, potrivit Agerpres . Mesajul a fost transmis duminică, cu ocazia Summitului Comunității Române de la Chicago , și a fost prezentat de consilierul de stat Ana-Maria Geană, conform Administrației Prezidențiale . În mesaj, președintele spune că o relație „puternică” între România și diaspora nu se poate construi decât „cu onestitate”, inclusiv prin recunoașterea experiențelor „incomode pentru statul român”. El afirmă că, pentru mulți dintre cei care au ales să plece, România a însemnat „gustul amar al promisiunilor neîndeplinite”, uneori „nedreptate” sau sentimentul că „munca și competența nu sunt suficient prețuite”. „Recunoașterea acestor realități este o condiție pentru a recâștiga încrederea.” Ce schimbare cere, concret, în interacțiunea cu statul Nicușor Dan pune accent pe obligația statului de a trata diaspora „cu respect” în fiecare interacțiune, de la ghișeele consulare și eliberarea documentelor până la situațiile în care românii din străinătate vor să investească sau să revină în țară. În viziunea sa, respectul trebuie să se vadă în funcționarea serviciilor publice și în predictibilitate administrativă. Președintele enumeră elementele care ar defini o „politică serioasă pentru diaspora”: servicii care funcționează bine; reguli clare; răspunsuri oferite la timp. Totodată, el afirmă că experiența acumulată de românii din afara țării ar trebui să își găsească locul „firesc” în proiectele majore de dezvoltare, ceea ce ar presupune instituții „dispuse să asculte” și capabile să învețe din soluții care funcționează în alte state. Mesaj politic: „competență și integritate” cerute autorităților Șeful statului îi îndeamnă pe românii din diaspora să rămână atenți la ce se întâmplă în România și să își exercite dreptul de a solicita „competență și integritate” în relația cu autoritățile. „Distanța geografică nu diminuează legitimitatea vocii dumneavoastră, iar critica de bună-credință este o formă de implicare de care o democrația are nevoie.” În mesaj este menționat și rolul comunității românești din SUA în apropierea dintre cele două țări, prin legături profesionale, universitare, culturale și de afaceri, precum și importanța păstrării limbii și identității pentru copiii și tinerii care cresc în afara granițelor. [...]