Bănci10 mai 2026
Commerzbank taie 3.000 de posturi pentru a-și crește profitabilitatea și a respinge preluarea UniCredit - program de restructurare estimat la 450 mil. euro
Commerzbank pregătește eliminarea a 3.000 de posturi pentru a-și crește profitabilitatea și a-și întări poziția de bancă independentă , pe fondul tentativei UniCredit de a prelua grupul german, potrivit Wall-Street . Miza depășește un simplu program de eficientizare: restructurarea este parte din strategia Commerzbank de a convinge investitorii că poate livra rezultate mai bune fără a intra sub controlul băncii italiene. Restructurare cu obiective financiare mai ambițioase Commerzbank a anunțat că măsura vizează atingerea unor ținte de profit mai ridicate, într-un moment în care UniCredit a lansat oficial, la începutul săptămânii, o ofertă de preluare evaluată la aproximativ 37 miliarde euro. Banca germană estimează costuri de restructurare de aproximativ 450 milioane euro (aprox. 2,25 miliarde lei) pentru noul program și, în același timp, și-a îmbunătățit obiectivele financiare pentru 2028: venituri de 15 miliarde euro (față de 14,2 miliarde euro anterior); profit de 4,6 miliarde euro (față de 4,2 miliarde euro anterior). Instituția a raportat și un profit net trimestrial în creștere cu 9,4%, peste așteptările analiștilor, conform informațiilor preluate de Reuters. Al treilea val de concedieri în câțiva ani Cele 3.000 de concedieri reprezintă al treilea val de reduceri de personal din ultimii ani. Commerzbank a eliminat deja aproximativ 10.000 de posturi la începutul deceniului și a anunțat anul trecut alte 3.900 de concedieri. În paralel, CEO-ul UniCredit, Andrea Orcel , a prezentat în aprilie propriul plan de restructurare pentru Commerzbank, care ar include economii de costuri de 1,3 miliarde euro și eliminarea a 7.000 de locuri de muncă. Opoziție politică în Germania și presiune pe acționariat UniCredit deține în prezent puțin sub 30% din Commerzbank și susține că banca germană nu își valorifică întregul potențial, argumentând că Europa are nevoie de instituții financiare mai mari într-un context geopolitic mai instabil. Tentativa de preluare se lovește însă de o opoziție puternică în Germania. Cancelarul Friedrich Merz a declarat că Germania respinge preluările „ostile și agresive” din sectorul bancar. „Nu aşa tratezi instituţii precum o bancă în Germania, în speţă Commerzbank. Aşa se distruge încrederea, nu se construieşte.” Statul german deține încă aproximativ 12% din Commerzbank, participație rămasă după salvarea băncii în timpul crizei financiare globale, iar în spațiul public apar solicitări ca Berlinul să își majoreze participația pentru a bloca avansul UniCredit. [...]