Societate24 iul. 2026
IGSU a transmis un mesaj RO-Alert în județul Tulcea pentru posibilă cădere de obiecte din spațiul aerian - populația, îndemnată să se adăpostească timp de 90 de minute
Autoritățile au emis în Tulcea un nou mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, cu recomandări explicite de adăpostire pentru populație, potrivit Mediafax . Este a doua alertă de acest tip transmisă în județ, după cea emisă în cursul zilei de joi. Mesajul, transmis în noaptea de joi spre vineri, a fost trimis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și îi îndeamnă pe locuitori să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 min.” Până la acest moment, autoritățile nu au anunțat producerea unor incidente. Context: alerte repetate în zona de graniță Județul Tulcea a fost vizat în repetate rânduri de mesaje RO-Alert pe fondul atacurilor rusești cu drone asupra infrastructurii portuare din Ucraina, în apropierea graniței cu România. În mai multe situații, fragmente de drone au fost descoperite pe teritoriul județului, iar aeronave militare române și aliate au fost ridicate pentru monitorizarea și protejarea spațiului aerian. [...]