Ahmad Vahidi devine lider al Gardienilor Revoluției din Iran - Ascensiunea sa complică relațiile cu SUA și strategia lui Trump

Ascensiunea lui Ahmad Vahidi la conducerea Gardienilor Revoluției indică o consolidare a puterii militare la Teheran, cu potențial de a bloca orice compromis pe dosarul nuclear și pe Strâmtoarea Ormuz , într-un moment în care Washingtonul speră la fisuri în regim, potrivit unei analize publicate de Digi24 . Vahidi a fost numit comandant-șef al Gardienilor Revoluției (IRGC) după ce predecesorul său, Mohammad Pakpour, ar fi fost ucis în primele etape ale războiului lansat de SUA și Israel împotriva Iranului, cu două luni în urmă. Pakpour preluase funcția după moartea lui Hossein Salami, ucis în timpul războiului de 12 zile din iunie anul trecut. De ce contează numirea: semnal de întărire a „liniei dure” Analiza îl descrie pe Vahidi drept un actor care ar putea cântări mai mult decât alte repoziționări din ierarhia iraniană, inclusiv în raport cu ayatollahul Mojtaba Khamenei sau cu președintele parlamentului, Mohammed Bagher Ghalibaf. În acest context, mai mulți experți citați în material susțin că centrul de greutate al puterii se mută spre IRGC și armată, pe fondul slăbirii rolului de arbitru al liderului suprem. Kamran Bokhari (Middle East Policy Council) este citat afirmând că: „Ahmad Vahidi este cel care ia toate deciziile.” Profilul lui Vahidi și miza pentru SUA Vahidi a ocupat poziții-cheie în statul iranian: comandant adjunct al IRGC, ministru de interne în administrația Ebrahim Raisi și ministru al apărării sub Mahmoud Ahmadinejad. Este prezentat și ca unul dintre fondatorii forțelor Quds, unitatea de elită asociată cu operațiuni externe. Materialul notează că Vahidi este cunoscut în Occident, inclusiv prin apariția pe lista persoanelor căutate de Interpol în 2007 și prin sancțiuni impuse de SUA în 2010, legate de presupusul său rol în atentatul din 1994 asupra unui centru evreiesc din Argentina. SUA și UE ar fi impus ulterior și alte restricții, fără ca acestea să-i afecteze cariera internă. Efect asupra negocierilor: mai puțin spațiu pentru compromis Annika Ganzeveld (Critical Threats Project, American Enterprise Institute) leagă ascensiunea lui Vahidi de absența unei autorități supreme care să arbitreze facțiunile. În același timp, ea susține că Vahidi și lideri IRGC apropiați lui ar fi eclipsat figuri considerate mai „pragmatice”, inclusiv pe Ghalibaf și pe ministrul de externe Abbas Araghchi, percepuți ca mai deschiși către un compromis cu SUA. Potrivit aceleiași evaluări, Vahidi „nu a indicat deloc” disponibilitatea de a ceda în fața cerințelor principale ale SUA, în special pe: programul nuclear al Iranului; Strâmtoarea Ormuz (punct strategic pentru transportul de petrol). Ce urmează: competiție internă, dar coeziune sub presiune externă Analiza subliniază că Vahidi nu este singurul pol de putere, iar linia de demarcație ar trece între oficiali aleși (precum președintele Masoud Pezeshkian și Ghalibaf) și actori nealeși (inclusiv reprezentanți ai IRGC și ai sistemului judiciar), conform lui Ali Alfoneh (Arab Gulf States Institute). În pofida afirmațiilor lui Donald Trump despre tensiuni și un posibil „gol de putere” la Teheran, Alfoneh este citat spunând că presiunea Israelului și a SUA ar fi produs mai degrabă coeziune decât diviziune în rândul liderilor iranieni, iar declarațiile lui Trump ar reflecta mai mult „dezordinea de la Washington” decât realitatea din Iran. [...]