Liderii UE renunță la ideea unui negociator unic pentru discuțiile cu Rusia despre Ucraina - E5 și instituțiile europene vor continua negocierile în echipă

Europa a rămas fără un „negociator unic” în discuțiile despre Ucraina dintr-un motiv structural: competențele sunt împărțite între UE, NATO și capitalele naționale , iar negocierile în curs se poartă, deocamdată, la nivel tehnic, nu între lideri, potrivit unei analize Digi24 , care citează Politico . Decizia luată vineri la summitul de la Dublin a fost ca reprezentarea europeană să rămână una de echipă: grupul E5 (Germania, Franța, Polonia și Italia, plus Regatul Unit), împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului, va continua lucrările în acest format. Miza este una de reglementare și arhitectură instituțională: cine poate vorbi „în numele Europei” atunci când pe masă sunt simultan sancțiuni UE, extinderea Uniunii și garanții de securitate care țin de NATO și de state. De ce nu funcționează modelul „un singur emisar” Analiza indică două blocaje principale care fac improbabilă desemnarea unui „supernegociator”. 1) Negocierile nu sunt, în acest moment, la nivel de șefi de stat și de guvern. Discuțiile din această săptămână de la Abu Dhabi au fost descrise ca tehnice, între înalți funcționari. Rusia a trimis un consilier al Kremlinului, iar Ucraina l-a mandatat pe șeful serviciilor de informații. În acest cadru, presiunea pentru o figură politică europeană „greu de ignorat” este, practic, decuplată de la nivelul real al discuțiilor. 2) Europa nu are o singură autoritate care să acopere toate dosarele relevante. Comisia Europeană nu poate negocia arhitectura de securitate a continentului (atribut al NATO și al capitalelor), dar nici NATO sau marile capitale nu pot negocia, în numele UE, sancțiunile sau aderarea Ucrainei la Uniune (dosare care țin de instituțiile UE). Un diplomat UE rezumă această limitare instituțională astfel: „Motivul pentru care Europa nu a găsit o singură persoană care să o reprezinte în ansamblu este că Europa nu este un superstat”. Ce se negociază, de fapt, și de ce contează pentru Europa Potrivit materialului, oficialii americani și ucraineni vor ca Europa să se alăture discuțiilor cu Rusia la nivel tehnic, pe ideea că o conversație despre reorganizarea securității continentului ar putea face Moscova mai cooperantă. Principalul negociator al Rusiei, Vladimir Medinski, este citat afirmând că tema centrală discutată la Abu Dhabi a fost cadrul de securitate al Europei, pe fondul unei critici la adresa sistemului post-Ialta și Potsdam. Ucraina ar fi observat, la rândul ei, o ușoară atenuare a poziției ruse atunci când a apărut perspectiva unei discuții mai ample despre securitatea europeană — însă Europa nu a fost parte a acestei conversații. Următorul punct sensibil: ordinea etapelor și mesajele contradictorii Un alt element cu impact direct asupra poziționării europene este „ordinea etapelor” negocierilor: când și cum ar trebui europenii să accepte o discuție despre cererea Rusiei de reformare a securității regionale. În analiză se arată că există declarații diferite în interiorul UE pe această temă. Kaja Kallas, șefa diplomației UE, este citată susținând că nu ar trebui discutată o arhitectură de securitate europeană mai amplă până la finalizarea acordului de pace. În același timp, la Abu Dhabi, oficiali UE și-ar fi exprimat disponibilitatea pentru linii de negociere în paralel, astfel încât pacea în Ucraina și viitoarele structuri de securitate ale Europei să fie discutate concomitent. În plus, rămâne neclar dacă Rusia acceptă efectiv prezența Europei la negocieri: reprezentanții SUA au spus că Vladimir Putin ar fi fost de acord, dar Kremlinul a pus la îndoială această informație. La finalul discuțiilor, trimisul special Jared Kushner este citat cu o observație care sintetizează impasul european: „Dacă Europa ar putea desemna o singură persoană care să vorbească în numele ei, aceasta ar fi o realizare mai mare decât încercarea de a-i convinge pe ruși să o includă în negocieri”. În acest context, formatul de echipă (E5 plus instituțiile UE) rămâne, deocamdată, soluția practică — dar și una care obligă Europa să-și armonizeze rapid pozițiile, mai ales dacă discuția se mută de la încetarea focului la arhitectura de securitate a continentului. [...]