Știri
Tag: motociclete

Bugetul Programului Rabla 2026 se apropie rapid de plafon , cu aproape 60% deja rezervat pe dosarele depuse, iar linia de finanțare pentru motociclete este epuizată, potrivit Mediafax , care citează declarațiile ministrei Mediului, Diana Buzoianu , la RFI România. Ministra a spus că, în acest moment, „aproape 60% din buget” este deja alocat pentru dosarele depuse. Pe segmentul motocicletelor, „tot bugetul” a fost consumat, în timp ce mai există fonduri pentru mașini electrice, hibride și plug-in hibrid (hibrid cu încărcare la priză). Cerere ridicată încă de la lansare Întrebată dacă interesul pentru Rabla a scăzut, Buzoianu a respins ideea și a indicat ritmul de consum al bugetului din primele ore de la lansare: „din prima oră deja se cheltuise undeva la 30% din bugetul final”. În același context, ministra a precizat că bugetul programului a fost majorat de la 200 de milioane de lei la 300 de milioane de lei, față de anul trecut. Ce schimbări ar putea apărea în program Buzoianu a afirmat că „marja de modificare este limitată”, dar a indicat posibilitatea introducerii unor criterii suplimentare pentru a încuraja achiziția de vehicule mai puțin poluante, inclusiv criterii legate de fabricarea în Europa. Separat, ministra a mai spus că, în acest an, Ministerul Mediului a prioritizat alocarea fondurilor către investiții în infrastructura de bază (apă, canal, iluminat), unde „s-au dus peste 2 miliarde de lei”. [...]

După prima zi din Rabla, presiunea pe bugete arată o cerere mai temperată decât în anii trecuți , cu excepția segmentului de motociclete, unde fondurile s-au epuizat rapid, potrivit datelor analizate de Profit . Administrația Fondului de Mediu (AFM) a alocat în acest an un buget total de 300 de milioane de lei, distribuit preponderent către mașinile cu motor termic (165 milioane lei) și către mașinile electrice (120 milioane lei). Diferența a mers către motociclete, care au primit 15 milioane lei. Motocicletele au epuizat bugetul în prima zi După prima zi de la startul programului, bugetul pentru motociclete s-a consumat rapid, cu 1.293 de dosare depuse, conform datelor din sistemul AFM citate de publicație. În schimb, pentru celelalte categorii, cererea a fost mai lentă, iar bugetele au fost consumate doar parțial după șapte ore de la deschiderea sesiunilor. Termicele și hibridele au atras cele mai multe dosare, dar mai sunt fonduri Cea mai mare parte a cererilor a mers către mașinile cu motoare termice (inclusiv mild-hybrid și GPL): 7.324 de dosare, corespunzător unui buget de 82,2 milioane de lei. Acest nivel reprezintă „exact jumătate” din suma alocată pentru această sesiune, notează Profit. La finalul zilei, bugetul rămas disponibil pentru termice și hibride era de peste 82 milioane lei. La electrice, mai puține dosare, dar consum mai rapid din bugetul alocat Pentru mașini electrice (inclusiv plug-in hybrid), au fost depuse 4.286 de dosare, echivalentul unui buget de 76,4 milioane lei, adică „peste 60%” din suma alocată, potrivit aceleiași analize. Bugetul rămas disponibil la finalul zilei era de 43,5 milioane lei, iar publicația subliniază că numărul de tichete care se vor încadra va fi „evident mai mic” în această categorie. [...]