Studiu UCL: megaconstelațiile de sateliți accelerează poluarea atmosferei superioare - până în 2029 ar putea ajunge la 870 de tone de funingine pe an

Ritmul accelerat al lansărilor pentru megaconstelații riscă să transforme atmosfera superioară într-o „zonă de poluare” cu efect climatic disproporționat , potrivit unei analize prezentate de HDSatelit , care citează un studiu al cercetătorilor de la University College London (UCL) , publicat pe 14 mai în revista Earth’s Future . Cercetarea UCL se uită la emisiile generate între 2020 și 2022 de lansările de rachete, de corpurile de rachetă abandonate și de sateliții scoși din uz care reintră în atmosferă, apoi proiectează evoluția până în 2029 dacă trendul actual continuă. Concluzia este că megaconstelațiile au accelerat atât de mult numărul lansărilor, încât chimia straturilor superioare ale atmosferei „începe deja să se schimbe”. De ce contează: funinginea „sus” încălzește/răcește altfel decât la sol O parte importantă a lansărilor este realizată cu rachete care folosesc combustibil pe bază de kerosen, care produce carbon negru (funingine fină). Diferența, subliniază studiul, este locul: în atmosfera de la altitudini mari, circulația aerului este lentă, iar particulele pot rămâne suspendate ani întregi, fără a fi „spălate” rapid de ploi sau de amestecul obișnuit al aerului de la altitudini joase. În aceste condiții, UCL estimează că funinginea produsă de lansări are un efect climatic de aproximativ 540 de ori mai mare decât aceeași cantitate emisă la nivelul solului. Estimări până în 2029: 870 de tone/an și o pondere în creștere a megaconstelațiilor Pe baza datelor analizate, echipa UCL estimează că până în 2029 industria spațială va elibera aproximativ 870 de tone de funingine pe an în atmosfera superioară. Ca ordin de mărime, studiul compară această cantitate cu totalul funinginii emis de toate mașinile de pasageri din Regatul Unit, aproximativ 728 de tone pe an . În același timp, megaconstelațiile ar urma să ajungă să contribuie la o parte tot mai mare din impactul climatic al sectorului spațial: de la circa 35% în 2020 la 42% în 2029 , potrivit scenariului analizat. Ozonul: efect global mic în scenariu, dar cu riscuri de schimbare a trendului Studiul discută și posibile efecte asupra stratului de ozon, care filtrează o mare parte din radiația ultravioletă. În scenariul UCL, pierderea globală de ozon până în 2029 rămâne redusă, de aproximativ 0,03% pentru toate tipurile de misiuni, comparativ cu aproximativ 2% atribuite substanțelor deja reglementate prin Protocolul de la Montreal . Totuși, autorii notează că situația se poate modifica dacă viitoarele rețele vor folosi mai des lansatoare care lasă în urmă compuși cu clor, deoarece lansările pot elibera astfel de compuși, iar reintrarea sateliților și a treptelor de rachetă produce particule care accelerează reacțiile ce duc la pierderea ozonului. Ce urmează: estimări „prudente” și presiune pentru reguli și tehnologii mai curate Un mesaj central al studiului este că estimările ar putea fi prudente, deoarece ritmul real al lansărilor dintre 2023 și 2025 ar fi depășit deja previziunile inițiale. În acest context, cercetătorii nu cer oprirea sateliților de comunicații, dar indică o „fereastră” pentru reducerea efectelor negative, prin: combustibili mai curați; reguli mai clare pentru emisiile din atmosfera superioară; sateliți proiectați să rămână operaționali mai mult timp, pentru a reduce frecvența înlocuirilor și a reintrărilor. [...]