Comisia Europeană pregătește un cadru și finanțări pentru locuințe accesibile - România, cu 94% proprietari și 40,7% supraaglomerare, are o fereastră de implementare

România riscă să rateze finanțările UE pentru locuire accesibilă dacă rămâne blocată în iluzia că proprietatea rezolvă problema locuirii, arată o analiză Economedia . Deși 94% dintre români trăiesc în gospodării care dețin locuința, peste 40% din populație locuiește în condiții de supraaglomerare, un semnal că piața are un deficit de calitate, distribuție și accesibilitate, nu doar de „număr de proprietari”. Criza locuirii a fost discutată pe 5 octombrie, la Palatul Parlamentului, în cadrul Romania Affordable Housing Summit, organizat de FIDES și Confederația Patronală Concordia, cu participarea autorităților, instituțiilor europene, băncilor, dezvoltatorilor și experților. Miza, potrivit analizei, este transformarea statisticilor și a fondurilor europene într-o politică publică funcțională. UE pune bani și reguli pe masă, iar România are o fereastră rară În 2026, Comisia Europeană a introdus locuințele accesibile într-un cadru european explicit, prin noul Affordable Housing Act , care propune un sistem comun de identificare a zonelor aflate sub presiune locativă și măsuri pentru creșterea ofertei de locuințe accesibile, sociale și pentru studenți. Pe lângă recomandări, Comisia a revizuit regulile privind ajutorul de stat, pentru a facilita sprijinirea investițiilor în locuințe accesibile și pentru a crea mai mult spațiu de combinare a resurselor publice cu finanțarea privată. La nivel de finanțare, Grupul Băncii Europene de Investiții și-a majorat în 2026 finanțarea vizată pentru locuințe accesibile și sustenabile la 6 miliarde de euro (aprox. 30 miliarde lei), investițiile putând fi combinate cu fonduri europene, garanții, împrumuturi, capital și instrumente prin bănci și instituții naționale. Separat, Comisia Europeană estimează că, la nivelul UE, ar fi nevoie de aproximativ 650.000 de locuințe suplimentare anual peste volumul actual al construcțiilor, cu investiții de circa 150 de miliarde de euro pe an (aprox. 750 miliarde lei). Paradoxul românesc: proprietari mulți, locuire precară Datele citate în analiză arată că, în 2024, România era pe primul loc în UE la ponderea populației care trăiește într-o gospodărie proprietară (aproximativ 94%). În același an, 40,7% din populație trăia în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% media Uniunii Europene. Concluzia centrală: faptul că o familie deține o locuință nu înseamnă automat că aceasta este suficient de mare, modernă, bine amplasată sau potrivită nevoilor. Analiza insistă că „proprietatea” nu este sinonimă cu accesul la o locuire de calitate. În plus, România are și un volum mare de locuințe neocupate: la recensământul din 2021, aproximativ un sfert din locuințe erau neocupate, potrivit Raportului Institutului pentru Orașe Vizionare, citat de Economedia. Imaginea rezultată este a unei piețe fragmentate: în marile centre urbane și zonele metropolitane cererea e împinsă de locuri de muncă și migrație internă, în timp ce alte zone se confruntă cu depopulare și locuințe rămase fără utilizare. Analiza mai notează o diferență relevantă în supraaglomerare: în 2024, rata era de 35,6% în rândul cetățenilor români și de 61,6% în cazul cetățenilor din afara UE aflați în România, ceea ce leagă problema locuirii de venituri, integrare socială și mobilitatea forței de muncă. Ce înseamnă „locuire accesibilă” în practică și ce ar urma În concluziile summitului, citate în analiză, locuirea este descrisă ca un fenomen mai complex decât existența unui „acoperiș”, iar creșterea fondului locativ, în lipsa condițiilor decente la prețuri sustenabile (mai ales pentru familiile tinere), nu rezolvă singură problema. Textul face distincția între: locuințe sociale , aflate în răspunderea statului; locuințe accesibile , care depind de un efort combinat al actorilor publici și privați. Accesibilitatea este definită mai larg decât prețul: include suportabilitatea finanțării (ponderea costurilor în bugetul gospodăriei), distanțele până la servicii (educație, sănătate, divertisment) și integrarea noilor locuințe în comunități. În final, analiza susține că România are ocazia să construiască un program național de locuire accesibilă conectat la instrumentele europene, dar acesta ar necesita consens politic, coordonare între nivelurile administrației, capital privat și obiective sociale explicite, iar credibilitatea ar fi dată de proiecte livrate și rezultate, nu doar de strategii. [...]