Tag: linkbuds clip

Știri despre „linkbuds clip

Acasă/Știri/Tag: „linkbuds clip

Căști wireless cu design inovator, potrivite pentru utilizare zilnică.
Tehnologie22 ian. 2026

Sony lansează LinkBuds Clip - căști true wireless cu design deschis, inspirat de cerceii ear cuff

Sony adaugă un model atipic în portofoliul său audio: LinkBuds Clip , o pereche de căști true wireless cu un design neobișnuit, care nu intră în canalul auditiv. Modelul vine cu o structură deschisă în formă de C și se prinde în jurul urechii, inspirat mai degrabă din zona de bijuterii decât din cea audio. Producătorul japonez susține că forma aleasă permite o experiență de tip „always-on”, în care utilizatorii pot asculta muzică, dar și rămâne atenți la zgomotele ambientale, conversații sau anunțuri publice. Sunt disponibile trei moduri de audiție, accesibile printr-o atingere: unul standard, unul care amplifică vocile (Voice Boost) și un altul care reduce scurgerile de sunet (Sound Leakage Reduction) – util în spații liniștite, pentru a nu deranja pe cei din jur. LinkBuds Clip integrează tehnologie de upscaling audio (DSEE), sunet 360 Reality Audio și un egalizator pe 10 benzi configurabil din aplicația Sony | Sound Connect. Căștile folosesc și un senzor de conducție osoasă pentru apeluri, combinat cu AI pentru reducerea zgomotului de fundal. Sony promite apeluri clare chiar și în medii zgomotoase. Pe partea de autonomie, avem 9 ore dintr-o singură încărcare, plus încă 28 din carcasă – în total 37 de ore, potrivit datelor producătorului. Încărcarea rapidă oferă 1 oră de redare în doar 3 minute. Carcasa nu este rezistentă la apă, dar căștile au certificare IPX4, deci ar trebui să reziste fără probleme la ploaie sau transpirație. Disponibile în patru culori (Greige, Negru, Lavandă și Verde), căștile pot fi personalizate prin huse opționale și pernuțe de fixare. Designul este ușor neobișnuit, dar are un avantaj: nu obturează complet urechea, ceea ce le face potrivite pentru cei care nu suportă căștile in-ear clasice. Sunt gândite mai ales pentru mersul pe jos prin oraș sau lucru la birou, nu neapărat pentru izolare fonică totală. LinkBuds Clip ajung pe piață în ianuarie 2026, la un preț recomandat de 1.000 lei . O funcție suplimentară de ascultare bazată pe scenă va fi activată ulterior, printr-un update software planificat pentru martie 2026. [...]