Interesting Engineering: bombardierul rusesc Tupolev Tu-160 este prezentat drept cel mai „puternic” din serviciu - avantajul vine din viteză, sarcină utilă și tracțiune, nu din stealth

Bombardierul rusesc Tu-160 rămâne o platformă operațională de lovire la distanță prin „stand-off”. Potrivit Interesting Engineering , deși nu are capabilități de invizibilitate radar comparabile cu B-2 sau B-21, Tu-160 (cod NATO „Blackjack”, supranumit în Rusia „Lebăda Albă”) își păstrează relevanța prin combinația de viteză, sarcină utilă și rolul de „transportor” pentru rachete de croazieră lansate din afara zonelor puternic apărate. Tu-160 a fost dezvoltat în Războiul Rece ca răspuns la bombardierele strategice americane, iar filosofia de proiectare a fost diferită de cea a bombardierelor „stealth” (cu semnătură radar redusă): nu să evite detectarea, ci să se bazeze pe viteză, masă și lansarea de armament de la distanțe mari. Ce înseamnă „putere” în cazul Tu-160: viteză, sarcină utilă, tracțiune Articolul notează că Tu-160 este cel mai mare și mai greu avion de luptă construit vreodată și cel mai rapid bombardier operațional din lume. Platforma are aripi cu geometrie variabilă și este propulsată de patru motoare Kuznetsov NK-32 cu postcombustie, care ar genera împreună aproximativ 220.000 de livre-forță de tracțiune. În termeni de performanță, aeronava poate depăși Mach 2, adică aproximativ 1.380 mile pe oră (circa 2.220 km/h). Prin comparație, B-2 și B-52 sunt subsonice, iar B-21 este descris ca orientat mai degrabă spre invizibilitate decât spre viteză. La capitolul încărcătură, Tu-160 ar avea o masă maximă la decolare de aproximativ 275 de tone și poate transporta intern până la 45 de tone de armament (99.000 de livre), peste capacitatea menționată pentru B-2 și B-21 și, în anumite configurații de misiune, peste B-52. De ce contează operațional: „arsenal aerian” pentru rachete cu rază lungă Miza practică a acestor caracteristici este rolul de platformă de lansare „stand-off” — adică lovituri executate de la distanță, fără a intra în spațiul aerian puternic apărat. Varianta modernizată Tu-160M poate folosi, potrivit materialului, racheta de croazieră convențională Kh-101 și racheta Kh-102 cu capabilitate nucleară. Raza lor este descrisă ca fiind „măsurată în mii de kilometri”, ceea ce permite atacarea țintelor fără expunerea directă la rețele dense de apărare antiaeriană. În această logică, bombardierul funcționează ca un „camion de rachete” aerian, capabil să transporte și să lanseze un număr mare de muniții ghidate la distanțe intercontinentale, rămânând mai bine protejat de apărarea proprie și de escorta de avioane de vânătoare. Limita comparației cu B-2 și B-21: supraviețuirea în fața apărării antiaeriene Interesting Engineering subliniază că, deși Tu-160 domină la indicatori „clasici” (viteză, sarcină utilă, tracțiune, dimensiune), bombardierele americane B-2 și B-21 sunt considerate mai potrivite pentru pătrunderea în zone cu apărare antiaeriană avansată, tocmai datorită invizibilității radar. Despre B-21, publicația notează că multe detalii rămân clasificate, dar este „larg” considerat ca integrând materiale de invizibilitate de generație nouă, capabilități de conectare în rețea și sisteme digitale de misiune, inclusiv integrarea cu platforme fără pilot. Concluzia materialului este că „cel mai puternic” depinde de criteriu: Tu-160 rămâne vârful unei filosofii centrate pe viteză și putere de foc, în timp ce, pentru supraviețuire și penetrare în profunzime, avantajul se mută către bombardierele „stealth”. [...]