Sonda NASA New Horizons a ieșit din hibernare la 9,5 miliarde km de Pământ - comunicarea durează aproape nouă ore, iar misiunea e programată până în 2029

Sonda New Horizons își prelungește viața operațională prin hibernare și poate ajunge la marginea heliosferei , într-o etapă care ar putea furniza date relevante despre mediul cosmic și riscurile pentru viitoare misiuni umane, potrivit Mediafax . Nava NASA a ieșit din hibernare pe 23 iunie, după ce intrase în acest mod pe 7 august 2025, iar echipa de la Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory a confirmat că funcționează în parametri. La aproximativ 9,5 miliarde de kilometri de Pământ, operarea sondei este constrânsă de întârzierile de comunicație: chiar și un semnal radio care se propagă cu viteza luminii are nevoie de aproape nouă ore pentru a ajunge la sol. Următorul pas este transmiterea către Pământ a datelor științifice colectate în lunile de hibernare. De ce contează: hibernarea ține misiunea „în viață” până cel puțin în 2029 Hibernarea repetată este prezentată ca element-cheie pentru longevitatea sondei: în acest mod, consumul de resurse scade, computerul de bord continuă să monitorizeze sistemele, iar New Horizons trimite periodic semnale de „stare” către Pământ. Din 2007, sonda a intrat în hibernare de peste 20 de ori. Etapa extinsă a misiunii este programată să continue până în 2029. Dacă starea tehnică rămâne bună și datele rămân valoroase, misiunea ar putea fi prelungită, pe o traiectorie care o conduce spre exteriorul heliosferei (bula creată de vântul solar în jurul Sistemului Solar). Ce date urmărește New Horizons acum, dincolo de Pluto După survolul istoric al lui Pluto din 2015 și întâlnirea cu Arrokoth în 2019, sonda traversează regiunile îndepărtate asociate Centurii Kuiper, populate de corpuri înghețate rămase din formarea Sistemului Solar. Printre observațiile cu potențial impact științific se află măsurători ale particulelor de praf: echipa se aștepta ca densitatea prafului să scadă după depășirea limitelor cunoscute ale Centurii Kuiper, însă sonda detectează în continuare o cantitate neașteptată. O explicație posibilă este că Centura Kuiper s-ar putea întinde mai departe decât estimările anterioare, iar în aceste regiuni ar putea exista sute de planete pitice neexplorate și mii de corpuri mai mici. Sonda studiază și forma, orientarea și rotația obiectelor înghețate întâlnite, inclusiv frecvența aparent ridicată a corpurilor „binare de contact” (două componente unite), similare lui Arrokoth, care ar putea oferi indicii despre formarea planetelor în Sistemul Solar timpuriu. Următorul prag: periferia heliosferei și, eventual, spațiul interstelar New Horizons măsoară mediul de la periferia heliosferei și analizează inclusiv razele cosmice galactice (particule foarte energetice provenite, între altele, din explozii stelare). Acestea sunt descrise ca un risc important pentru viitoare misiuni umane de lungă durată. Dacă misiunea va fi prelungită și traiectoria rămâne neschimbată, sonda ar putea urma, într-un viitor îndepărtat, drumul sondelor Voyager și ar putea pătrunde în spațiul interstelar, dincolo de influența directă a vântului solar. [...]