Garry Kasparov spune că eliberarea Crimeei este cheia pentru schimbarea din Rusia - „Steagul Ucrainei în Sevastopol” ar produce șocul psihologic al sfârșitului de imperiu

Garry Kasparov susține că eliberarea Crimeei ar produce „șocul” necesar pentru schimbare în Rusia , argumentând că o victorie a Ucrainei ar avea efecte directe asupra securității Europei și asupra șanselor de transformare politică la Moscova, potrivit Kyiv Post . Fostul campion mondial la șah și politician de opoziție rus a declarat, într-un interviu acordat publicației Euroscope, că „victoria Ucrainei” este o condiție obligatorie pentru pacea durabilă în Europa și, în același timp, „singura șansă reală” ca Rusia să înceapă să revină „în lumea civilizată”. În viziunea sa, înfrângerea Rusiei nu este doar o necesitate pentru supraviețuirea Ucrainei, ci și premisa oricărei schimbări interne la Moscova. „Testul” pentru opoziția rusă și miza Crimeei Kasparov spune că există un criteriu simplu pentru a verifica dacă o figură politică rusă este cu adevărat pro-occidentală: să afirme fără ezitare că războiul Moscovei este criminal, că Vladimir Putin este ilegitim și că Crimeea aparține Ucrainei. El observă că, inclusiv în prezent, mulți „se împiedică” atunci când trebuie să spună explicit că peninsula este ucraineană. De ce contează Crimeea în logica lui Kasparov În analiza sa, imperialismul rus rămâne adânc înrădăcinat în societate și nu poate fi „smuls” prin argumente graduale, ci doar printr-un moment cu încărcătură simbolică majoră. Kasparov leagă acest punct de Crimeea, pe care o descrie drept o parte „sacră” a mitului imperial rus. „Singurul lucru care îl poate face pe un cetățean rus să înțeleagă că imperiul a murit este steagul ucrainean în Sevastopol.” El adaugă că eliberarea Crimeei și „steagul ucrainean în Sevastopol” ar reprezenta exact șocul care ar forța societatea rusă să accepte că proiectul imperial s-a încheiat și că trebuie „să o ia de la capăt”. Ce urmează, în scenariul descris Kasparov afirmă că, după o astfel de înfrângere, Rusia ar ajunge într-un punct de decizie strategică: fie ar deveni un stat vasal al Chinei, fie ar recunoaște crimele de război, ar plăti reparații și ar începe negocieri cu vecinii „de pe poziții egale”. Aceste concluzii sunt prezentate ca o proiecție politică, nu ca o evoluție confirmată. [...]