Arheologii de la Universitatea Pamukkale indică un sit din provincia Denizli ca posibilă cetate Myriokephalon - ipoteza se bazează pe topografie, ruine și ceramică și așteaptă confirmare prin săpături

O descoperire de teren din 2023 poate reorienta cercetarea asupra unei bătălii-cheie din 1176 , după ce arheologii au identificat în vestul Turciei indicii consistente pentru localizarea cetății Myriokephalon, un reper istoric căutat de peste un secol, potrivit Antena 3 . Miza nu este doar „găsirea unei ruine”, ci stabilirea mai precisă a locului unde s-a desfășurat Bătălia de la Myriokephalon , un episod major în confruntarea dintre Imperiul Bizantin și turcii selgiucizi. Ipoteza avansată de cercetători leagă o așezare fortificată în ruină, de mari dimensiuni, aflată deasupra văii Kufi, de cetatea care a dat numele bătăliei din 1176. Argumentele invocate combină topografia, vestigiile arhitecturale, ceramica descoperită și sursele medievale, într-un dosar pe care autorii îl descriu drept unul dintre cele mai solide de până acum în favoarea identificării. De ce contează: bătălia e cunoscută, locul exact rămâne disputat Studiul, realizat de profesorul Hasan Kara și profesorul asociat İbrahim Balık ( Universitatea Pamukkale ) și publicat în „Anadolu Kültürel Araştırmalar Dergisi”, pornește de la o problemă nerezolvată: locul exact al Bătăliei de la Myriokephalon nu a fost stabilit cu certitudine, deși istorici și arheologi îl caută de mai bine de un secol. Confruntarea a avut loc la 17 septembrie 1176, între armata împăratului bizantin Manuel I Comnenul și armata selgiucidă condusă de sultanul Kilij Arslan al II-lea. Sursele medievale menționează Myriokephalon, însă cetatea asociată numelui nu a fost localizată. Un detaliu important pentru interpretarea arheologică: istoricul bizantin Niketas Choniates descrie Myriokephalon ca fiind deja abandonat și în ruină în momentul trecerii armatei bizantine, ceea ce deschide posibilitatea ca situl căutat să fie o așezare mai veche, nu o fortificație bizantină „activă” în secolul al XII-lea. „Piatra” care a schimbat direcția cercetării Autorii spun că au început lucrările de teren în 2010 și au verificat mai multe amplasamente propuse în provinciile Denizli, Afyonkarahisar, Isparta și Konya, înainte ca atenția să se concentreze asupra zonei Çivril și a văii Kufi. Ei au comparat rute istorice, denumiri geografice, hărți topografice și observații de teren cu descrierile din sursele medievale. Momentul de cotitură ar fi venit în vara lui 2023, când, în apropiere de Harıldakkaya, cercetătorii au observat un bloc arhitectural dreptunghiular de mari dimensiuni, pe un deal izolat. Piatra, de puțin peste un metru, avea urme de prelucrare pe margini, sugerând existența unei construcții antice importante în zonă. Analiza ulterioară a indicat că unele linii interpretate inițial ca delimitări agricole includ, de fapt, fundații și blocuri de piatră prelucrate. Vizitele repetate, fotografiile cu drone și analiza topografică ar fi conturat urmele unei așezări fortificate mult mai mari. Ce au identificat pe teren: ziduri, turnuri, posibile cisterne Situl este descris ca fiind amplasat pe o înălțime asemănătoare unei peninsule, protejată natural între câmpie și valea Kufi, la circa 100–120 de metri deasupra terenului din jur. Accesul ar fi mai ușor dinspre est, în timp ce celelalte laturi domină valea și câmpia. Pe baza observațiilor, cercetătorii au identificat: fundații de ziduri; două turnuri proeminente; posibile puțuri sau cisterne; urme de clădiri vizibile în imaginile realizate cu dronele; linii lungi de zidărie care traversează situl. Ceramica și „golul” de după secolul al VI-lea Descoperirile de la suprafață sugerează că așezarea ar fi considerabil mai veche decât bătălia din 1176. Sunt menționate fragmente de vase, țigle și amfore, cu datări care acoperă: secolele al IV-lea și al III-lea î.Hr. (unele piese); perioada romană și perioada bizantină timpurie; secolele al V-lea și al VI-lea d.Hr. (inclusiv un mâner de amforă răsucit și fragmente de vase). Potrivit autorilor, până acum nu au fost identificate la suprafață vestigii clare care să dateze după secolul al VI-lea. Această absență ar putea susține ideea că locul era deja părăsit cu secole înainte de 1176, în linie cu descrierea lui Choniates despre un sit vechi și ruinat. Cercetătorii sugerează că abandonarea ar fi putut avea loc în timpul conflictelor din Anatolia din perioada romană târzie și începutul Evului Mediu, dar subliniază că pentru o datare și o explicație fermă sunt necesare săpături arheologice. Limitări și ce urmează: confirmarea depinde de săpături Studiul notează și afectări moderne ale sitului: piatra ar fi fost scoasă pentru a fi folosită în construcții, agricultura ar fi perturbat stratul de suprafață, drumurile au traversat unele fortificații, iar blocuri ar fi putut fi reutilizate inclusiv la canalul Kufi. În același timp, imaginile cu drone ar fi scos la iveală fundații ale unor clădiri greu de observat de la nivelul solului. În proximitate, la circa 750 de metri sud, se află necropola și așezarea Karakaya, declarată oficial sit arheologic în 2021. Sunt menționate și relatări locale despre arme presupus descoperite la începutul anilor 1950, în timpul lucrărilor la canal, însă acestea nu au fost găsite și nu pot fi tratate drept dovezi arheologice directe ale bătăliei. Concluzia autorilor este că ruinele aflate la aproximativ șapte kilometri nord-est de Çivril reprezintă „foarte probabil” cetatea Myriokephalon, dar identificarea rămâne, deocamdată, o ipoteză care trebuie verificată prin cercetări multidisciplinare și săpături arheologice. [...]