Infrastructură15 apr. 2026
Polonia lansează un hub multimodal de 31 miliarde euro pentru transport aerian, feroviar și rutier - Proiectul va crea 35.000 de locuri de muncă și va impulsiona economia națională
Polonia repornește un megaproiect de 31,25 mld. euro (aprox. 159 mld. lei) cu miză directă pe industrie și locuri de muncă , după ce inițiativa a fost blocată de un scandal de corupție, potrivit Ziarul Financiar . Programul, redenumit Port Polska , vizează construirea unui hub multimodal care să combine transportul aerian, feroviar și rutier. Port Polska este dezvoltat de Centralny Port Komunikacyjny (CPK), un vehicul investițional (SPV) controlat de statul polonez. Proiectul fusese aprobat inițial în 2017 sub numele CPK, însă a stagnat pe fondul unui amplu scandal de corupție asociat guvernului de atunci. Premierul Donald Tusk , ales în 2023, a promis relansarea proiectului. Ce include proiectul și cât costă Programul are trei componente principale: un megaaeroport nou, amplasat între Varșovia și Lodz; o rețea națională de cale ferată de mare viteză; investiții rutiere asociate, cu obiectivul de a accelera dezvoltarea regională. Costul total al implementării este estimat la 131,7 miliarde zloți, echivalentul a 31,25 miliarde euro (aprox. 159 mld. lei). Efecte economice urmărite: conținut local și angajări La începutul acestei săptămâni, CPK a semnat scrisori de intenție cu Agenția Poloneză pentru Investiții și Comerț (PAIH) și Agenția pentru Dezvoltare Industrială (ARP) pentru cooperare în implementarea Port Polska, potrivit presei poloneze citate de ZF. Guvernul polonez a anunțat că investiția ar urma să creeze până la 35.000 de noi locuri de muncă. Un obiectiv explicit al parteneriatului este creșterea participării contractorilor polonezi, în logica „conținutului local” (folosirea companiilor și capacităților interne). Directorul general al CPK, Filip Czernicki, a declarat: „Dorim ca acest proiect să fie o iniţiativă transformatoare pentru Polonia şi să ofere oportunităţi de dezvoltare pentru numeroase afaceri“. Ministrul adjunct al infrastructurii, Marciej Lasek, a spus că prezența dominantă a entităților poloneze este deja vizibilă în etapa de licitație: 16 companii, dintre care 14 autohtone, participă la cinci consorții pentru construcția terminalului aeroportului și a gării. Calendar: lucrări de bază din septembrie, țintă 2032 Potrivit lui Lasek, noul aeroport și prima secțiune a căii ferate de mare viteză conectate la Port Polska ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2032. Începerea lucrărilor de construcție de bază este planificată pentru luna septembrie a acestui an și ar urma să includă, între altele, lucrări de fundație și consolidare a zonei pentru viitorul terminal și gară. Oficialul a reamintit că anul trecut au fost anunțate licitații cu o valoare totală de aproximativ 40 de miliarde de zloți (9,41 miliarde euro, aprox. 48 mld. lei), indicând dimensiunea proiectului și potențialul impact asupra economiei poloneze. [...]