Universitatea Tsinghua și startup-ul SAWES dezvoltă turbine eoliene aeriene cu heliu, la 2.000 m altitudine - prototipul S2000 este prezentat ca sistem la scară de megawați (3 MW)

China mizează pe turbine eoliene „zburătoare” pentru a accesa vânturi mai puternice și mai constante decât cele de la sol , o direcție care ar putea schimba economia proiectelor eoliene dacă tehnologia se dovedește scalabilă și fiabilă, potrivit BGR . Sistemele fac parte din inițiativa Stratospheric Airborne Wind Energy Systems (SAWES), dezvoltată de Universitatea Tsinghua și startup-ul SAWES Energy Technology Co., Ltd ., ambele din Beijing. Inginerii au prezentat primul design la finalul lui 2024, iar cea mai recentă variantă, SAWES Type S2000, a fost anunțată la începutul lui 2026. Ce promite SAWES S2000, pe scurt Conceptul folosește aerostate ancorate (balon dirijabil legat de sol), umplute cu heliu, care ridică turbinele la altitudini unde vântul este mai puternic și mai stabil decât la nivelul solului. Electricitatea produsă este transmisă către o stație la sol printr-un cablu. Conform datelor prezentate în material: altitudine de operare: până la 2.000 de metri; dimensiuni aerostat S2000: 60 m lungime și 40 m înălțime/lățime; număr de turbine: 12; capacitate totală: 3 megawați; comparație: o turbină medie din SUA ar avea 2,75 megawați capacitate; afirmație de performanță: SAWES susține că producția orară ar putea încărca „aproximativ 30 de vehicule electrice” de la 0 la 100%. De ce contează economic și operațional Avantajul principal invocat este că aerostatele pot evita limitările de înălțime de la sol și pot reduce presiunea pe utilizarea terenurilor, extinzând totodată zonele unde pot fi instalate. În plus, accesul la vânturi mai „fiabile” ar putea îmbunătăți constanța producției, un element critic pentru rentabilitatea proiectelor eoliene (în contextul în care turbinele clasice pot avea perioade lungi de recuperare a investiției, după cum notează publicația într-un material separat). BGR mai arată că dimensiunea Chinei și existența unor regiuni vaste, slab populate, ar facilita amplasarea unor astfel de sisteme ancorate. Riscuri și limitări: vremea, uzura și siguranța aeriană Materialul indică și câteva vulnerabilități care pot afecta direct disponibilitatea și costurile de operare: vreme severă: furtunile pot forța aerostatul să coboare până la îmbunătățirea condițiilor; uzura cablului de ancorare: poate necesita reparații care întrerup producția; risc pentru aviația la joasă altitudine: pot apărea probleme pentru elicoptere și aeronave de intervenție care operează la altitudini similare. Context: parte din strategia mai largă de energie verde a Chinei Interesul pentru vânturile de mare altitudine este prezentat ca parte a unei strategii mai ample, care include investiții în energie solară, producția de vehicule electrice și infrastructură pentru hidrogen „verde” (hidrogen produs cu energie din surse regenerabile). Miza, dacă tehnologia poate fi extinsă „fiabil și accesibil”, este accesul la o resursă de vânt pe care turbinele convenționale nu o pot exploata fizic. În paralel, articolul notează că SUA rămâne concentrată pe parcuri eoliene terestre și offshore, în timp ce soluțiile aeropurtate similare sunt încă, în mare parte, în faza de cercetare și dezvoltare. [...]