Apărare13 iun. 2026
Airbus regrupează Germania și Spania în „Team Gen 6” pentru un avion de luptă de generația a șasea - după colapsul NGF, proiectul are nevoie de parteneri și finanțare pentru a fi viabil
După prăbușirea proiectului franco-german NGF, Germania și Spania încearcă să salveze ambiția europeană de avion de generația a șasea printr-o nouă arhitectură industrială, dar viabilitatea financiară rămâne principala necunoscută , potrivit TWZ . Inițiativa, lansată sub umbrela Airbus și denumită „Team Gen 6”, vine la mai puțin de o săptămână după ce efortul NGF (New Generation Fighter) „a colapsat efectiv” în forma sa inițială, pe fondul tensiunilor dintre Paris și Berlin. „Team Gen 6” este prezentată de Airbus Defence and Space ca o încercare de a reporni componenta de avion de luptă cu pilot din programul FCAS (Future Combat Air System) , un proiect mai larg de „sistem de sisteme” care include și drone, armament ghidat și conectivitate de date. Airbus susține că, deși dezvoltarea FCAS continuă „ca înainte”, avionul de generația a șasea integrat în acest ansamblu are nevoie de „o nouă configurație industrială, agilă”. Cine intră în „Team Gen 6” și ce se schimbă Airbus a anunțat inițiativa printr-un mesaj pe X, descriind-o drept „un pas interesant pentru suveranitatea europeană”. Conform articolului, opt contractori germani din apărare și aerospațial au semnat un document de poziționare strategică: Autoflug Diehl Defense Hensoldt Liebherr MBDA Germany MTU Aero Engines Rohde & Schwarz Aceste companii sunt „integrate strâns” cu firme din Spania, între care GMV, Grupo Oesia, Indra, ITP Aero și Sener. Miza practică a noului aranjament este reducerea blocajelor care au afectat NGF, unde disputele privind împărțirea muncii și conducerea industrială între Airbus și Dassault Aviation au devenit cronice. În analiza TWZ, Dassault a cerut un rol definitoriu pentru NGF, invocând cerințe specifice Franței (inclusiv operarea de pe portavion și capacitatea de a livra arme nucleare), funcții de care Germania și Spania nu ar avea nevoie. Presiunea de calendar: capabilități mai devreme, nu „până în 2040” Jean-Brice Dumont, șeful segmentului „air power” la Airbus Defence and Space, a declarat la salonul aeronautic ILA Berlin că Airbus rămâne angajată să livreze un avion de luptă de generația a șasea, dar că este nevoie de „o remodelare” a programului în raport cu realitățile actuale. În acest context, Airbus indică drept exemplu testele planificate pentru un Eurofighter folosit ca „command fighter” (avion cu pilot care coordonează drone), într-un concept de cooperare om-mașină. Testele ar urma să includă un Eurofighter echipat cu un container de ochire Rafael Litening 5 modificat pentru a funcționa ca interfață între avion și platforme fără pilot, pe care Airbus le numește „uncrewed collaborative combat aircraft” (UCCA – aeronave fără pilot care luptă în cooperare). Airbus spune că își propune ca un Eurofighter configurat astfel să fie gata pentru serviciu operațional în 2029. Problema economică: volum prea mic pentru un program „credibil” doar în doi TWZ îl citează pe Douglas Barrie , senior fellow la IISS (International Institute for Strategic Studies), care pune sub semnul întrebării dacă Germania și Spania pot susține singure un program de avion de generația a șasea. Argumentul central este de scară: chiar dacă necesarul combinat ar ajunge la cel mult 300 de avioane, „250 este mai probabil”, iar „numerele ar fi foarte greu de pus cap la cap” pentru a face programul sustenabil, inclusiv din perspectiva pragului de rentabilitate. În această logică, Barrie anticipează că Berlinul și Madridul vor fi împinse să caute parteneri suplimentari, cu o alegere probabilă între: GCAP (Global Combat Air Program) condus de Marea Britanie, cu Italia și Japonia, având ca piesă centrală avionul Tempest; programul suedez de avion tactic viitor, condus de Saab, unde cerințele pentru componenta cu pilot sunt „mai puțin clare” în acest moment. Barrie consideră că integrarea Airbus într-o arhitectură industrială deja stabilită, cum este GCAP, ar fi dificilă și potențial disruptivă pentru calendar, în timp ce un aranjament Germania–Spania–Suedia ar putea alinia mai bine cerințele (inclusiv dimensiunea aeronavei) și ar putea duce la un aparat mai ieftin decât GCAP, care ar veni cu un cost unitar mai ridicat. Ce urmează: competiție la export și o Franță mai probabil pe cont propriu Lansarea „Team Gen 6” lasă deschise întrebări majore despre peisajul european al aviației de luptă: de la finanțare și guvernanță industrială până la găsirea unor parteneri care să crească volumul și să reducă riscul. În paralel, analiza sugerează că Franța ar putea continua dezvoltarea Rafale și, pe termen mediu, să caute o cale proprie către un succesor, eventual cu parteneri din afara Europei (de exemplu state din Golf), în condițiile în care prăbușirea NGF reduce șansele unui nou aranjament european în jurul Dassault. În orice scenariu, „Team Gen 6” pornește ca o soluție de avarie după eșecul NGF, iar succesul ei depinde, în final, de alinierea politică și industrială a guvernelor europene în jurul unei capabilități aeriene „suverane”. [...]