Războiul din Iran continuă să fractureze diaspora iraniană din SUA - activiștii anti-regim vor sancțiuni mai dure, alții se tem de costul uman al escaladării

La șase luni de la loviturile SUA și Israel asupra Iranului, diviziunile din diaspora iraniană din Statele Unite se traduc într-o presiune publică neuniformă asupra Washingtonului privind „ce urmează” – de la susținerea unor sancțiuni mai dure până la teama că escaladarea militară adâncește costul uman și instabilitatea regională, potrivit CNN . Comunitatea iraniană din SUA, formată din mai multe valuri de emigrație (de la plecările de după Revoluția din 1979 până la sosiri mai recente, pe fondul represiunii și protestelor), are reacții puternic diferite la conflict. O parte dintre activiștii anti-regim au salutat loviturile americane și israeliene, văzându-le ca pe o posibilă cale spre înlăturarea Republicii Islamice. Alții au avertizat că suferința civililor și riscurile de destabilizare ar putea depăși orice câștig politic. De la speranța „schimbării de regim” la frustrare La începutul războiului, Arezo Rashidian – activistă monarhistă, asociată cu prințul moștenitor Reza Pahlavi – spunea că își dorește atacuri „țintite” asupra bazelor pentru a „dărâma regimul”. La șase luni distanță, ea afirmă că optimismul multor activiști anti-regim s-a transformat, în mare parte, în dezamăgire. „Ne-am dorit cu adevărat schimbare de regim… au trecut șase luni și nu s-a ajuns acolo.” Rashidian mai spune că membri ai familiei și contacte din Iran descriu un climat reînnoit de teamă: oamenii ar evita discuțiile politice sau referirile la protestele din ianuarie, de frica supravegherii și represaliilor. Ea susține că, pe măsură ce luptele s-au mai domolit, „poliția secretă” s-ar remobiliza. Tot ea descrie arestări, execuții și o înăsprire a măsurilor de securitate – afirmații pe care CNN precizează că nu le poate verifica independent. În paralel, publicația amintește că a relatat despre intensificarea aplicării legilor privind hijabul obligatoriu, inclusiv prin avertizări publice adresate femeilor și verificări ale unor afaceri pentru presupuse încălcări ale codului vestimentar. Sancțiuni: așteptări mari, rezultate considerate limitate În acest context, Rashidian spune că susține în continuare sancțiuni mai dure împotriva Teheranului, în speranța că acestea vor „strânge lațul” în jurul regimului. Săptămâna aceasta, Washingtonul a amenințat cu măsuri suplimentare, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent , indicând că ținta ar fi o rețea complexă folosită de Iran pentru a evita sancțiunile existente. Totuși, anunțul așteptat al măsurilor descrise drept „economic D-Day” a lăsat „mulți” dezamăgiți, după ce Washingtonul a decis să amâne impunerea unor măsuri majore noi, concentrându-se în schimb pe extinderea și întărirea aplicării sancțiunilor deja în vigoare. Iranul, la rândul său, a avertizat că poate răspunde prin lovituri extinse asupra unor producători regionali de petrol și asupra unor țări europene și a sugerat inclusiv „militarizarea” programului său nuclear, notează CNN. Rupturi sociale în comunitate și costuri personale Pentru Aria Rostami, un american de origine iraniană în vârstă de 38 de ani, profesionist în domeniul muzeal la New York, conflictul a schimbat fundamental felul în care se raportează la alți iraniano-americani, mai ales după ce a văzut cât de entuziast au susținut unii intervenția militară. „Am fost cu adevărat descurajat de comunitate când erau pe străzi, aclamând războiul.” El spune că diviziunile l-au făcut să privească cu suspiciune sau incertitudine oameni față de care, înainte, simțea o apropiere automată, pentru că nu mai știe „care le sunt politicile” și „ce cred”. Rostami respinge ideea că „Iranul e diferit” și pune sub semnul întrebării logica implicării SUA, invocând experiențele ultimelor două decenii în Irak, Afganistan și Libia. Deși recunoaște că mulți susținători ai războiului sunt acum dezamăgiți, el consideră că au fost alimentate așteptări nerealiste despre ce poate obține intervenția militară. De ce contează Materialul surprinde o realitate cu impact direct asupra modului în care se coagulează sprijinul public pentru următoarele decizii ale Washingtonului: diaspora iraniană din SUA nu transmite un mesaj unitar nici despre obiective (schimbare de regim vs. limitarea escaladării), nici despre instrumente (sancțiuni mai dure vs. prudență față de costurile umane). În lipsa unei convergențe, presiunea politică din comunitate rămâne fragmentată, iar dezbaterea se mută tot mai mult de la „ce s-a obținut” la „ce riscuri mai pot fi acceptate” în etapa următoare. [...]