Sinteza zilei08 nov. 2026
ISU Tulcea intervine la un incendiu izbucnit într-o hală cu cereale din Isaccea - În curte era depozitat îngrășământ, iar cauza probabilă ar fi o sobă folosită la uscarea nucilor
Un incendiu la o hală de depozitare din Isaccea a ridicat riscuri suplimentare din cauza unor materiale chimice aflate în apropiere , iar intervenția a vizat atât stingerea focului, cât și prevenirea reaprinderii, potrivit Mediafax . Focul a izbucnit duminică seara la o hală în care erau depozitate cereale, în orașul Isaccea. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DELTA” Tulcea a fost solicitat să intervină, în condițiile în care, în apropierea halei, erau depozitate și materiale chimice. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autoscară din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea. În sprijin a fost trimis și un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Măcin, format din cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere. Până la sosirea echipajelor profesioniste, incendiul a fost localizat și lichidat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Isaccea. Ulterior, pompierii au acționat pentru lichidarea tuturor focarelor și au verificat hala pentru a elimina pericolul de reaprindere. În hală erau depozitate nuci și alte cereale, iar în curte se afla îngrășământ depozitat la o distanță relativ mică de locul incendiului. Cauza probabilă indicată este o sobă folosită pentru uscarea nucilor. [...]