Petrol și gaze23 mar. 2026
Bogdan Ivan susține limitarea exporturilor de combustibil - măsura ar tempera prețurile în criza petrolului
Ministrul Energiei spune că limitarea exporturilor de combustibil ar tempera prețurile , în contextul declanșării stării de criză pe piața petrolului. Bogdan Ivan a afirmat, într-o conferință de presă, că măsura ar putea contribui la echilibrarea prețului din piață și la reducerea stimulentelor pentru redirecționarea carburantului către alte piețe. „Ne ajută foarte mult pe termen scurt, mediu și lung, în condițiile în care, am explicat mai devreme, faptul că dacă noi vom reuși și prin măsuri fiscale pe care cred că suntem obligați să reluăm, să avem un preț mai scăzut decât țările din jurul nostru, atunci vom limita tendința anumitor operatori economici de a-și îndrepta resursa de carburant înspre alte piețe, pentru a obține un venit suplimentar”, a declarat Ivan . Ministrul a spus că a discutat subiectul și la nivel european, în Consiliul pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE), inclusiv direct cu comisarul european Dan Jørgensen. Ivan a susținut că oficialul european „încurajează orice măsură a statelor membre” pentru limitarea impactului negativ asupra prețurilor la energie, gaze naturale și combustibil, și a adăugat că adaosul de biocombustibil din benzină, în proporție de 8%, este „exclusiv adus din import”. Întrebat dacă ar putea fi introdusă, la un moment dat, o limitare a consumului de combustibil pentru populație, Ivan a răspuns că „în momentul de față nu se pune problema de așa ceva”, invocând nivelul de „lichiditate” existent în România. Totodată, ministrul a precizat că a făcut demersuri pentru obținerea unei decizii formale din partea Biroului de Control al Activelor Străine al SUA (OFAC) pentru repornirea rafinăriei PETROTEL Lukoil, în ideea creșterii capacității de rafinare interne. Pe fond, măsurile sunt parte din pachetul anunțat de Guvern odată cu declararea, începând de marți, a stării de criză pe piața petrolului, pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de prelungire. Conform anunțului, autoritățile au în vedere limitarea adaosului comercial, controlul exporturilor și importurilor și reducerea biocarburanților, cu obiectivul de a proteja populația de scumpiri. [...]