Generalul (r) Virgil Bălăceanu cere clarificarea comenzii unice pentru securitatea Portului Constanța - explozia unei drone scoate la iveală goluri legislative și timpi mari de reacție

Explozia dronei maritime de la Constanța a scos la iveală un gol de comandă și de lege în securizarea portului în situații de criză, cu riscul ca instituțiile să nu aibă un „comandant unic” și proceduri clare de intervenție, potrivit unei analize publicate de Adevărul , bazată pe explicațiile generalului (r) Virgil Bălăceanu. Miza nu este doar incidentul în sine, ci capacitatea statului de a reacționa rapid la amenințări similare, într-un context în care războiul de la graniță generează riscuri recurente: drone aeriene în derivă, mine marine și drone maritime scăpate de sub control. În lipsa unei arhitecturi de comandă și a unei legislații adaptate, timpul de reacție poate rămâne prea lung, iar responsabilitățile pot deveni disputate între instituții. Fereastra ratată de reacție și cooperarea cu Ucraina Generalul susține că, în cazul dronei maritime ajunse la Constanța, ar fi existat o „fereastră uriașă de oportunitate” de aproximativ patru ore pentru neutralizarea ei înainte să se autodistrugă sau să explodeze în port. În această logică, alerta privind pierderea controlului asupra dronei ar fi trebuit transmisă „în timp real” către partea română. Pe componenta de cooperare, Bălăceanu spune că există comunicare și relație bilaterală la nivel de stat și armată, însă nu ar exista o cooperare transfrontalieră „în sensul acordurilor clasice”, ci mai degrabă o înțelegere pentru schimb de date și informații în timp real. El indică drept posibilă soluție implicarea CSAT pentru stabilirea unor măsuri, inclusiv prin canale militare, astfel încât cooperarea să fie mai operativă, în special împotriva dronelor. În același timp, generalul punctează o limitare: Ucraina nu este membră NATO, iar Alianța este restrictivă privind transmiterea de informații către state din afara NATO. În interpretarea sa, România nu poate partaja secrete militare ale sistemului de supraveghere și cercetare al NATO fără acordul Alianței, dar „informațiile stricte de avertizare în timp real” ar putea fi împărtășite. Gol legislativ: drone aeriene reglementate, drone maritime nu Un punct central al analizei este lipsa unui cadru legal specific pentru dronele maritime (de suprafață sau subacvatice). Bălăceanu afirmă că România are o lege pentru combaterea dronelor în spațiul aerian, însă nu are o lege care să reglementeze modul de reacție la drone maritime. În acest context, el ridică problema acoperirii legale a intervenției: dacă o navă a Gărzii de Coastă ar fi deschis focul asupra dronei în interiorul portului pentru a o neutraliza, era „complet acoperită de lege”? Generalul spune că nu poate răspunde cert și insistă că procedurile trebuie să fie „scrise negru pe alb” și cunoscute de comandanți. „Prea multe verigi” și lipsa unui coordonator unic în port Cea mai sensibilă consecință operațională, potrivit generalului, este că în Portul Constanța nu ar exista un coordonator central al activității de securitate pentru o criză de acest tip. Fiecare instituție are misiuni proprii și obligația de a coopera, dar fără un „comandant unic al acțiunii”, lanțul decizional se fragmentează. Bălăceanu enumeră actorii care ajung să se intersecteze în astfel de situații — Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Administrația Portului Constanța — și avertizează că sunt „prea multe verigi pe lanțul de decizie”. În lipsa unor clarificări, disputele de competență pot reapărea la fiecare incident, inclusiv pe tema controlului intrărilor și ieșirilor din port (Forțele Navale vs. MAI prin Poliția de Frontieră și Garda de Coastă). Ce urmează, în logica propusă de analiză Din perspectiva generalului, prioritățile sunt trei: cooperare transfrontalieră mai operativă (în limitele impuse de NATO), legislație adaptată pentru drone maritime și stabilirea rapidă a responsabilităților instituționale, inclusiv a unei comenzi unice în criză. Separat, el avertizează că exercițiile și simulările pentru populație sunt evitate de teama „psihozei de război”, deși ar fi utile, chiar dacă ar avea costuri economice și ar putea genera panică. În opinia sa, o prezență militară mai consistentă în zonă ar necesita și o strategie de comunicare publică, pentru a explica de ce astfel de măsuri nu înseamnă automat „militarizarea Dobrogei”. [...]