Externe15 nov. 2026
Autoritățile din Illinois au percheziționat o fabrică de etanol din Peoria după o „amenințare credibilă” cu exploziv - ordinul de evacuare pe o rază de o milă a fost ridicat, iar poliția spune că nu a găsit nimic „îngrijorător”
O amenințare cu bombă a declanșat evacuarea pe o rază de 1,6 km și o percheziție amplă la o fabrică de biocombustibili din Illinois , după ce autoritățile au identificat în apropiere un dispozitiv considerat „amenințare credibilă”, potrivit news.ro , care citează Reuters. Ordinul de evacuare a fost ridicat sâmbătă, după ce tehnicienii au securizat dispozitivul și nu a fost găsit nimic „îngrijorător” în urma verificărilor. Intervenția a vizat o fabrică de etanol a BioUrja din Peoria , un oraș cu aproximativ 110.000 de locuitori, aflat la circa 240 km sud-vest de Chicago. Dispozitivul a fost descoperit în apropierea facilității, iar autoritățile au cerut evacuarea locuitorilor dintr-o zonă cu o rază de o milă (aprox. 1,6 km), pe fondul riscului potențial de explozie. Percheziție la scară mare și implicarea agențiilor federale Șeful Poliției din Peoria, Brad Dixon, a declarat că percheziția s-a încheiat sâmbătă după-amiază, după verificări în cadrul unui complex descris ca având dimensiunea a 44,5 terenuri de fotbal american. Autoritățile au precizat că raza de risc a fost stabilită ținând cont nu doar de dispozitiv, ci și de materialele aflate în apropiere. La operațiune au participat forțe de ordine la nivel statal și federal, iar reprezentanți ai FBI și ai Biroului american pentru alcool, tutun, arme de foc și explozivi au spus că personalul lor, inclusiv experți în explozivi, sprijină percheziția și identificarea persoanei responsabile. Ce se știe despre dispozitiv și anchetă Incidentul a început vineri, după ce fabrica a informat poliția că a primit o amenințare cu bombă. Sâmbătă, Dixon a spus că nu va numi dispozitivul „bombă”, deoarece determinarea compoziției era încă în desfășurare. „Vă pot spune doar că a fost considerată o amenințare credibilă”, a declarat Dixon, adăugând că „se desfășoară o anchetă penală amplă”. Proprietarul fabricii, BioUrja Group din Houston, Texas, nu a răspuns imediat solicitării de comentarii, potrivit informațiilor citate. [...]