Externe24 iun. 2026
The Jerusalem Post: Washington negociază un memorandum cu Mohammad Bagher Ghalibaf - autorul susține că acordul oferă timp regimului iranian și subminează obiectivul schimbării de regim
Memorandumul Washington–Ghalibaf riscă să ofere timp Teheranului să se consolideze după lovituri , într-un moment în care regimul iranian era descris ca fiind slăbit militar și expus politic, potrivit unei analize de opinie din The Jerusalem Post . Autorul susține că memorandumul de înțelegere (MoU) cu Mohammad Bagher Ghalibaf ar echivala cu o strategie greșită: în loc să fixeze un „final politic” al presiunii (ce ar trebui să urmeze după slăbirea regimului), Washington ar crea ambiguitate și ar permite structurii de putere a Gardienilor Revoluției (IRGC) să treacă de la „supraviețuire în criză” la consolidare post-lovituri. „Timpul” ca activ strategic și rolul lui Ghalibaf Analiza argumentează că Ghalibaf nu ar reprezenta o schimbare de direcție în interiorul sistemului, ci o fațadă utilă pentru a oferi Washingtonului un interlocutor „rațional”, prin care regimul să se rebranduiască și să proiecteze aparența unei transformări. În sprijinul acestei idei, textul îl descrie pe Ghalibaf ca pe un oficial IRGC asociat cu reprimarea violentă a protestelor studențești din iulie 1999 de la căminele Universității din Teheran, când, potrivit autorului, forțe IRGC, Basij și poliția au atacat studenți, iar Ghalibaf era comandantul forțelor aeriene ale IRGC. Riscul strategic: presiune fără „end-state” și efecte asupra alianței cu Israelul Piesa centrală a argumentului este că presiunea coercitivă fără un obiectiv politic declarat („end-state”) creează spațiu de manevră pentru adversar. În această logică, dacă Washington ar semnala sprijin pentru schimbarea regimului, ar aplica forță, iar apoi ar accepta o cale care duce la supraviețuirea regimului, mesajul pentru alte state ostile ar fi că escaladarea americană poate fi „absorbită” până când SUA caută o ieșire negociată. Autorul avertizează și asupra unei posibile fricțiuni cu Israelul: dacă Washington se îndreaptă spre acomodare cu un „insider” securitar al regimului, în timp ce Israelul rămâne orientat spre eliminarea completă a amenințării, coeziunea alianței și „sinergia operațională” ar avea de suferit. De la linia dură a lui Trump la rolul atribuit lui JD Vance Analiza descrie drept „puternică” postura anterioară a președintelui Donald Trump față de Iran, pentru că ar fi rupt un tipar recurent la Washington: mesaj către populația iraniană că „ajutorul e pe drum”, încurajarea preluării instituțiilor și semnalarea sprijinului pentru o revoltă internă. În același registru, textul afirmă că au fost trimise arme (care ar fi fost furate de o miliție kurdă) și că regimul a fost lovit militar „la cele mai înalte niveluri”. În schimb, autorul îl indică pe vicepreședintele SUA, JD Vance, ca promotor al unei politici descrise drept „dezescaladare” care, în opinia sa, ar aluneca spre izolaționism tranzacțional și ar risca să ofere regimului spațiu de supraviețuire în momentul de vulnerabilitate maximă. Ce propune autorul: schimbare de regim și Reza Pahlavi Textul susține că singura cale spre pace ar fi schimbarea regimului, cu sprijin pentru o tranziție sub conducerea prințului moștenitor Reza Pahlavi, prezentat ca având capacitatea de a mobiliza iranieni din țară și din diaspora și de a oferi „legitimitate” și un cadru de guvernare post-regim. În această cheie, autorul încheie cu ideea că Trump ar avea de ales între a permite regimului să se „rebranduiască” prin astfel de aranjamente sau a urmări „victoria” prin schimbare de regim, orice altă opțiune fiind calificată drept retragere. [...]