Justiție02 mar. 2026
Demolări masive între Năvodari și Vama Veche după controalele ABADL - Măsuri suplimentare pentru prevenirea ocupării neautorizate
86% dintre cele 105 construcții ilegale depistate pe litoral au fost demolate , iar Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) anunță că va cere în instanță despăgubiri pentru ocuparea fără drept a plajelor, potrivit Digi24 . Vara trecută, între Năvodari și Vama Veche, inspectorii au identificat 105 beach-baruri care funcționau fără acord sau contract legal și care nu erau prevăzute în Planurile Urbanistice Zonale. Construcțiile au fost găsite pe raza a cinci unități administrativ-teritoriale: Năvodari, Constanța – Mamaia, Eforie, Tuzla și Mangalia. Situația demolărilor După notificările ABADL, operatorii economici au început desființarea amenajărilor: 86% dintre construcții au fost dezafectate voluntar, sub supravegherea polițiilor locale și a inspectorilor; în alte 14% din cazuri, agenții economici au revenit la destinația inițială a containerelor, pentru care existau acorduri doar ca spații de depozitare, toalete sau dușuri; într-un singur caz a fost necesară acțiune în instanță pentru evacuare și demolare. ABADL cere daune în instanță Conducerea instituției a dispus formularea de acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciului adus statului român. Sunt solicitate daune-interese echivalente cu sumele care ar fi fost încasate dacă suprafețele de plajă ar fi fost ocupate în baza unor contracte legale. Pentru sezonul estival 2026, ABADL intenționează să încheie un protocol de colaborare cu polițiile locale din stațiunile de la malul Mării Negre și cu Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, astfel încât intervențiile pentru dezafectarea lucrărilor ilegale să fie rapide. Autoritățile susțin că obiectivul este prevenirea ocupării neautorizate a domeniului public și recuperarea sumelor pierdute prin exploatarea ilegală a plajelor. [...]